Judecători: Dosarele cu interceptări aflate pe rol pot fi afectate doar în faza de început de decizia CCR

Dana Gârbovan, membru al Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România, este de părere că motivarea Curţii Constituţionale privind interceptările nu va afecta foarte tare activitatea justiţiei nici în cazul dosarelor aflte deja pe rolul instanţelor.
Filip Stan
10 mart. 2016, 09:01
Judecători: Dosarele cu interceptări aflate pe rol pot fi afectate doar în faza de început de decizia CCR

Dana Gârbovan îl citează pe judecătorul constituţional Daniel Morar, care a spus că problele obţinute cu ajutorul SRI pot fi atacate doar în faza de început a procesului, după care acest lucru nu mai este posibil. Această procedură se numeşte nulitate relativă şi se aplică în camera preliminară.

„În ceea ce priveşte dosarele în curs de judecată, după cum a arătat de altfel, am citit într-un interviu şi domnul Daniel Morar, este un regim al nulităţilor relative, ceea ce înseamnă pe înţelesul tuturor că pot fi invocate până la un anumit moment, de regulă, în noua procedură există aşa-numita cameră preliminară, unde se poate invoca nelegalitatea modului de obţinere a probelor. Odată ce dosarele au ajuns în stare de judecată, acest moment este depăşit. Ca atare, se va stabili de către judecătorul cauzei, de la caz la caz, care sunt efectele acestei decizii. Curtea Constituţională nu putea, nu este competenţa ei să vină să ne spună în fiecare caz cum se va aplica această decizie şi ce efecte are”, a precizat judecătoarea, potrivit rfi.ro.

Dosarele care pot fi afectate de decizia CCR sunt cele aflate în curs de judecată, precum şi cele cu sentinţe definitive, în care s-a ridicat însă o obiecţie de neconstituţionalitate similară celei judecate de CCR.

„Efectele deciziei CCR se aplică doar pentru viitor şi în motivare Curtea reia de altfel viziunea acesteia, întemeiată pe Constituţie, din textele anterioare. Mai simplu spus şi pe înţelesul tuturor, dosarele deja definitive nu sunt afectate de această decizie, se pot face revizuiri doar în situaţia în care au fost invocate în cursul dosarului excepţii de neconstituţionalitate privind acest text legal, pentru celelalte nu mai există nici o variantă de modificare a hotărârilor judecătoreşti”, explică Dana Gârbovan.

Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, a declarat miercuri seară într-o emisiune tv că există cazuri în care condamnaţi definitiv în dosare de corupţie au ridicat aceeaşi obiecţie de neconstituţionalitate ca cea judecată de CCR după ce au aflat decizia Curţii, adică după 16 februarie.

”Ce pot să spun sigur, şi am o evaluare în acest moment, este că anumite persoane care sunt implicate în dosarele Direcţiei Naţionale Anticorupţie au invocat această excepţie”, a declarat Laura Kovesi la Digi24.

Citeşte şi: Kovesi: Neconstituţionalitatea interceptărilor SRI, invocată deja în dosare DNA. Ce mari dosare sunt afectate

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Elevii care pot primi 300 de lei de la stat. Condițiile pentru a primi și subvenții de masă, cazare și transport
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”