Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au dispus în luna martie a acestui an eliberarea din arest şi cercetarea în stare de libertate a basarabeanului Vasile Iordachi, liderul uneia dintre cele mai puternice grupări de contrabandă cu ţigări din Republica Moldova. Magistraţii au dispus atunci înlocuirea măsurii arestării preventive a lui Vasile Iordachi cu cea a controlului judiciar, desemnând ca organ de supraveghere Poliţia Municipiului Bârlad, basarabeanul locuind cu chirie în acest oraş.
Iordachi este cel care pregătea o corecţie fizică ofiţerului vasluian Ionel Lascu, după ce a aflat că acesta i-a denunţat la DNA. De altfel, infractorul a fost interceptat în timp ce plănuia linşarea acestui poliţist.
Între timp, Vasile Iordachi a ignorat restricţiile de ordin judiciar şi, potrivit România TV, în prezent este de negăsit.
Citeşte şi Un poliţist din Prahova, BĂTUT CRUNT de un interlop. Altul din Botoşani, atacat cu sticle
El a fost dat în urmărire generală, iar poliţistul ameninţat cu moartea se teme pentru viaţa sa şi a familiei sale. Vasile Iordachi a fost condamnat de judecătorii Tribunalului Vaslui pentru constituire de grup infracţional organizat, contrabandă şi dare de mită.