Instanţa italiană i-a interzis fostului prim ministru Silvio Berlusconi, implicat într-o serie de scandaluri de corupţie, dar şi sexuale, să ocupe o funcţie publică.
Berlusconi poate face apel la această decizie, în timp ce interdicţia trebuie aprobată de Senat, unde Berlusconi deţine un mandat.
Curtea de Casaţie a confirmat la 1 august condamnarea magnatului la o pedeapsă cu închisoarea pronunţată în apel la Milano, dar a anulat o pedeapsă adiţională care îi interzicea lui Berlusconi, în vârstă de 77 de ani, să exercite un mandat public timp de cinci ani, apreciind că aceasta ar trebui redusă între unul şi trei ani, informează Mediafax.
Citeşte şi Berlusconi compară cazul său cu cel al Iuliei Timoşenko
În procesul Mediaset, magnatul media a fost condamnat pentru că a „umflat” artificial preţul drepturilor de difuzare a filmelor, cumpărate printr-o companie paravan care îi aparţinea, în momentul revânzării lor către imperiul său audiovizual Mediaset. Constituind depozite ilegale în străinătate, grupul şi-ar fi redus astfel beneficiile în Italia pentru a plăti impozit mai mic.
Paguba provocată în acest fel fiscului italian a fost evaluată la şapte milioane de euro.