Judecătorii solicită lui Klaus Iohannis sesizarea CCR în privinţa legilor justiţiei: „Independenţa magistraţilor este încălcată”

Forumul Judecătorilor din România îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să sesizeze Curtea Constituţională în privinţa modificărilor legilor justiţiei propuse de parlamentarii social-democraţi. Asociaţia critică modificările propuse de coaliţia PSD-ALDE şi adoptate recent de Parlament.
Romania TV
28 dec. 2017, 19:18
Judecătorii solicită lui Klaus Iohannis sesizarea CCR în privinţa legilor justiţiei:

Copreşedintele Forumului Judecătorilor din România, Ionuţ Militaru, a declarat la RFI că nu a existat o consultare pe legile justiţiei, în adevăratul sens al cuvântului.

„Este un memoriu prin care am solicitat nu numai sesizarea CCR cu obiecţie de neconstituţionalitate, ci şi sesizarea Comisiei de la Veneţia, pentru formularea unei opinii cu privire la chestiunile esenţiale care privesc statutul magistratului, independenţa şi imparţialitatea justiţiei (…). Din punctul nostru de vedere, dezbaterea acestor legi în comisia parlamentară nu a fost una reală şi efectivă. De exemplu, Forumul Judecătorilor din România nu a fost invitat la aceste dezbateri. Ulterior, deşi s-a solicitat de către unii membri ai comisiei respective invitarea asociaţiei, s-a respins această solicitare. Pe de altă parte, nu s-a ţinut cont la dezbaterea amendamentelor de avizul negativ al CSM, nici de poziţia fermă a miilor de judecători şi procurori, care au înaintat un memoriu pentru retragerea acestei iniţiative legislative”, a explicat liderul Forumului Judecătorilor.

Citeşte şi Dragnea, despre modificarea legilor justiţiei: Cred că preşedintele trebuie liniştit, mai ales că vin sărbătorile

Întrebat ce nemulţumiri au magistraţi, Ionuţ Militaru a declarat că principala critică este legată de lipsa unor studii de impact.

„Vă dau aici un exemplu: s-a votat modificarea duratei Institutului Naţional al Magistraturii la patru ani, la care se adaugă încă doi ani de stagiu pentru absolvenţi. Nu există nici un studiu de impact cu privire la acest aspect. S-au modificat condiţiile de promovare, inclusiv la Înalta Curte a rămas o promovare doar pe baza interviului. Toate aceste chestiuni de resurse umane nu au la bază un studiu de impact, ceea ce înseamnă că în câţiva ani putem asista la un colaps al sistemului judiciar din cauza posturilor vacante şi din cauza numărului de dosare în continuă creştere. Apoi, răspunderea materială a magistratului a fost extinsă, o definiţie extrem de laxă, la orice greşeală de interpretare a legii, care ar fi produs un prejudiciu. Nu există în nici un stat european o formă atât de extinsă de răspundere materială şi după părerea noastră chiar se ajunge la încălcarea independenţei magistratului”, avertizează copreşedintele Forumului Judecătorilor din România Ionuţ Militaru.

Citeşte şi Răspunsul MAE la scrisoarea ambasadelor legată de legile justiţiei: Nicio iniţiativă nu este adoptată în lipsa unor dezbateri

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cum se păstrează corect brânza ca să nu dezvolte bacterii. Raftul din frigider unde trebuie să stea
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
Playtech.ro
Greşeala poliţistului de la Rutieră care te scapă de amendă. Detaliul care trebuie verificat pe procesul verbal
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Revenire de senzație în TV. Pauza de mulți ani a luat final
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Singurul candidat care îl poate învinge pe Călin Georgescu. Turul 2 este decisiv. Nu are șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Rusia caută muncitori migranți în afara fostelor republici sovietice
MediaFlux
Prima reacție a Rusiei după decizia lui Donald Trump de a suspenda ajutorul militar pentru Ucraina
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă