„Decizia Guvernului de desființare a Sectiei speciale pentru investigat magistrații este una corectă atât politic, cât și juridic. Argumentele sunt pertinent expuse de ministrul Predoiu”, spune Cristi Danileţ.
Judecătorul Danileţ avertizează că „desfiinţarea SIIJ nu înseamnă că magistraţii nu vor răspunde pentru infracţiunile comise, ci doar că urmărirea lor penală se va face de aceleaşi organe ca pentru toţi cetăţenii: procurorii DNA pentru infracţiuni de corupţie comise de magistraţi, procurorii DIICOT pentru infracţiuni de crimă organizată comise de magistraţi, procurorii de la Parchetele Curţii de Apel pentru alte infracţiuni comise de magistraţi. Reamintesc că înfiinţarea SIIJ nu a fost argumentată legal sau factual, că o astfel de structură nu există nicăieri în lume şi că documente internaţionale ale unor organisme la care România este parte prevăd desfiinţarea ei”.