Inspecţia Judiciară va cerceta care sunt relaţiile dintre judecătorul Năsui şi omul de afaceri Cristian Baboş, după ce Evenimentul Zilei a publicat fotografii în care cei doi apar împreună în staţiunea elveţia Saint-Moritz.
Baboş a avut afaceri în domeniul imobiliarelor, însă criza l-a afectat astfel încât a fost pus în dificultate de plata datoriilor, astfel încât unul dintre creditori a recurs la executorii judecătoreşti pentru recuperarea creanţei. Însă Baboş i-a dat în judecată pe executori acuzând că l-au hărţuit.
Cauza a fost judecată de către Năsui care i-a dat lui Baboş un verdict favorabil, executorii fiind obligaţi la plata a 746.000 de euro despăgubiri şi la plata cheltuielilor de judecată.
Cei doi au petrecut împreună cu familiile o vacanţă de lux în iarna 2008-2009.
Cele două familii au fost cazate la hotelul Kulm, clasificat la cinci stele superior, unde preţurile sunt pe măsură, o cameră dublă costând între 530 şi 800 de franci elveţieni pe noapte.
Baboş a condus afaceri de milioane de euro în domeniul imobiliar, dar criza economică l-a adus la sapă de lemn, fiind urmărit de executorii judecătoreşti în diverse dosare.
El a beneficiat de o sentinţă favorabilă din partea judecătorului Gabriel Năsui într-un litigiu în care la mijloc sunt aproape 750.000 de euro, la scurt timp după vacanţa în Alpii elveţieni.
Judecătorul Năsui şi Cristian Baboş au fost colegi la facultatea de medicină, absolvită de magistrat, astfel că între ei este şi o prietenie veche.
Judecătorul Gabriel Năsui a mai fost implicat într-un scandal în 2011. Atunci a fost sancţionat, după ce a participat la judecarea unui dosar în care era implicată şi societatea soţiei sale.
Contactat de jurnalişti, magistratul a negat faptul că ar fi fost în concediu cu omul de afaceri Cristian Baboş, dar a spus că i se pare cunoscut numele acestuia.