Judeţul Constanţa, parte civilă într-un nou dosar DNA, împotriva lui Nicuşor Constantinescu

Judeţul Constanţa s-a constituit parte civilă într-un nou dosar penal instrumentat de DNA împotriva fostului preşedinte al Consiliul Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, pentru o sumă de peste 400.000 lei.
Iulian Tudor
28 feb. 2017, 15:50
Judeţul Constanţa, parte civilă într-un nou dosar DNA, împotriva lui Nicuşor Constantinescu

Consilierii judeţeni din Constanţa au aprobat în şedinţa de marţi, în unanimitate, un proiect de hotărâre ce face referire la constituirea Consiliului Judeţean Constanţa ca parte civilă într-un dosar în care fostul preşedinte al instituţiei, Nicuşor Constantinescu, este acuzat că şi-ar fi îndeplinit defectuos, cu încălcarea legii, atribuţiile de serviciu privind gestionarea bugetului şi exercitarea funcţiei de ordonator principal de credite, respectiv că a achiziţionat şi plătit, cu încălcarea normelor în materia achiziţiilor publice şi finanţelor publice, servicii de publicitate în valoare de 401.700 de lei, către SC Combat Press SRL, potrivit Mediafax.

„Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa ne solicită să comunicăm dacă ne constituim parte civilă în dosarul penal nr. 255/P/2016 şi să comunicăm, totodată, cuantumul pretenţiilor noastre. (…) Prin constituirea ca parte civilă în procesul penal luăm măsura oportună în acest moment pentru tragerea la răspundere civilă a persoanei responsabile pentru prejudiciul produs Judeţului Constanţa prin săvârşirea infracţiunii, astfel cum este ea precizată în adresa Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Totodată, în această cauză, Judeţul Constanţa a promovat şi o acţiune în răspundere civilă împotriva lui Nicuşor Constantinescu, aceasta fiind admisă în primă instanţă, fostul preşedinte al CJ Constanţa fiind obligat la plata celor 401.700 de lei, „reprezentând plată nelegală pentru servicii de publicitate în presa scrisă către SC Combat Press SRL”, decizia instanţei fiind atacată de Nicuşor Constantinescu.

Potrivit DNA, Nicuşor Constantinescu este acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în perioada decembrie 2009 – noiembrie 2010, şi-a îndeplinit cu încălcarea legii, atribuţiile de serviciu privind gestionarea bugetului şi exercitarea funcţiei de ordonator principal de credite, în sensul că a plătit, în mod nelegal, către o firmă de publicitate „agreată” suma de 401.700 lei. Aceşti bani au fost achitaţi societăţii respective în condiţiile în care serviciile de publicitate au fost achiziţionate cu încălcarea normelor în materia achiziţiilor publice şi finanţelor publice.

DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Spynews
Zodiile care vor fi lovite de noroc în perioada 3 - 9 februarie 2025. Acești nativi vor putea să creeze tot ce își doresc în viața lor
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Ceaiul recomandat de Lidia Fecioru pentru a elimina metalele grele din corp: “Spală foarte bine, scoate toate reziduurile”
Capital.ro
Călin Georgescu are INTERZIS! A comis o greșeală fatală: Să stea binișor în banca lui
Playtech.ro
Ce trebuie să faci în februarie pentru ca trandafirii tăi să se umple de flori în primăvară. Tratamentul preventiv care îi
DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Adevarul
„Îngerul morții copiilor s-a întors”. Dr. Mihai Craiu, avertisment sumbru despre o boală gravă care face prăpăd: „Nu este glumă!”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețeta de papanași a Simonei Gherghe. Ce pune prezentatoarea Mireasa în aluat ca preparatul să iasă pufos 
Spynews
Produsul din casă pe care îl folosești des, fără să știi cât este de periculos. E mai nociv decât folia de aluminiu
Evz.ro
Ucraina îl spulberă pe Călin Georgescu. Nimeni nu-l mai poate salva
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Se schimbă data de livrare a voucherelor alimentare! Când le vor primi beneficiarii
Cancan.ro
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Romania a pierdut o mare stea. A fost cea mai iubită prezentatoare. A încântat o țară întreagă vreme de trei decenii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Boicot al consumatorilor împotriva majorării prețurilor: comercianții din Croația înregistrează scăderi drastice ale vânzărilor
MediaFlux
BANI la buget. Soluția GĂSITĂ de Guvern, de care românii POT PROFITA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Gura bate Guru: aurul monoatomic și profetul fără minte