Juniorul care a jignit o pasageră în avion a fost exclus din cadrul Academiei Gheorghe Hagi. „Având în vedere cele întâmplate în anturajul lotului naţional U16 al României cu sportivul Mihai Oarnă, conducerea clubului constănţean consideră inacceptabile astfel de comportamente şi a luat decizia de a-l exclude pe jucător din cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi”, se precizează în comunicat.
Vineri, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat că nu cunoaşte incidentul, dar din punctul său de vedere fotbalistul ar merita să fie exclus din viaţa sportivă. „Nu am văzut. Personal l-aş exclude din viaţa sportivă. La vârsta asta, asta aş face. O să mă interesez la Mihail Marian, să vedem cu cine au fost plecaţi şi să vedem. Bănuiesc că nu era îmbrăcat în civil, era în treningul echipei naţionale, ca să ştie lumea că e român şi fotbalist la echipa naţională a României.
Din păcate ce făceam noi pe vremuri, şcoală şi fotbal, nu se mai întâmplă astăzi. Aveam nişte deprinderi motrice din natură, săream garduri, ne căţăram în pomi, jucam lapte gros, poarca, handbal, volei, de toate. Astăzi, stau băieţii cu laptopul în braţe. Nici măcar nu îi fertilizează, din contră îi dezavantajează căldura”, a afirmat Sandu.