Juristul CET Govora, martor în dosarul lui Dan Şova: Mi s-a cerut predarea dosarelor mai grele unor case de avocatură

Unul din martorii audiaţi, marţi, în dosarul CET Govora în care Dan Şova este acuzat de trafic de influenţă, a declarat că, în perioada în care era jurist la CET Govora, i s-a cerut predarea unor dosare către casele de avocatură, specificând că a predat la momentul respectiv două dosare.
Filip Stan
14 feb. 2017, 12:48
Juristul CET Govora, martor în dosarul lui Dan Şova: Mi s-a cerut predarea dosarelor mai grele unor case de avocatură

Unul dintre martorii audiaţi, marţi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), în dosarul în care Dan Şova este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură a declarat în faţa magistraţilor că, în perioada în care îndeplinea funcţia de jurist la CET Govora, coordonatorul departamentului juridic a cerut predarea unor dosare pentru a fi preluate de case de avocatură.

„Îndeplineam funcţia de jurist la CET Govora. Pentru scurt timp, am fost director general interimar. În perioada ce interesează cauza, erau şase jurişti la compartimentul juridic. În perioada respectivă, la sfârşitul lui 2011- începutul lui 2012, a venit la mine Rada Dumitru, coordonatorul departamentului juridic, care mi-a cerut să îi predau nişte dosare mai grele pe care le aveam în lucru, pentru a le preda unor case de avocatură. A doua zi mi-a spus că e vorba de Săvescu, Voinescu şi Asociaţii. Cred că am predat două dosare. Era o perioadă destul de aglomerată. Era un fel de a lua presiunea de pe umerii noştri”, a declarat martorul în faţa judecătorilor.

Fiind întrebat ce îşi aminteşte în legătură cu un contract încheiat în 2013 între CET Govora şi casa de avocatură Săvescu, Voinescu şi Asociaţii, martorul a declarat că are cunoştinţă despre încheierea unui astfel de contract, hotărârea fiind luată în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA).

„Cunosc că şi în 2013 s-a încheiat un contract cu casa de avocatură. Am avut discuţii telefonice cu Voinescu şi cu Rada Dumitru, pe care l-am informat. În 2015, când eram director general, s-a luat hotărârea în AGA în care au fost aprobate toate contractele de asistenţă juridică încheiate cu toate casele de avocatură. Cred că era şi casa de avocatură Voinescu. (…) Cu privire la al doilea contract, cel din 2013, am urmărit derularea acestuia. Am verificat că s-au prestat serviciile şi că s-au efectuat plăţile. În opinia mea, cele două contracte ale CET Govora cu casa de avocatură Săvescu, Voinescu şi Asociaţii au respectat procedura. Am primit explicaţii din partea condicerii CET Govora, în sensul că OUG 26 (cu privire la reducerea cheltuielilor pentru achiziţiile publice) nu s-ar fi aplicat pentru achiziţia serviciilor avocaţiale. Nu îmi permiteam să îmi verific şeful cu privire la legalitate. Am apreciat că totul este legal şi oportun, deoarece existau aprobări în AGA”, a mai spus martorul în sala de judecată, conform Mediafax.

Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 14 martie 2017.

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Şova şi a fostului director general al centralei de energie termică CET Govora SA Mihai Bălan, pentru trafic de influenţă şi respectiv abuz în serviciu.

Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

Astfel, în urma demersurilor întreprinse de Dan Şova pe lângă Mihai Bălan, în lunile decembrie 2011, respectiv mai 2013, acesta din urmă a încheiat două contracte de consultanţă cu firma de avocatură reprezentată de martorul denunţător, iar în perioadele ianuarie – octombrie 2012 şi respectiv iunie 2013 – august 2014 a avizat, din partea CET Govora, plăţile efectuate în baza celor două documente, cu încălcarea prevederilor legale şi a normelor interne de funcţionare a societăţii respective.

De menţionat este faptul că încheierea unor astfel de contracte de consultanţă nu-şi găsea justificarea întrucât, la acea vreme, centrala de energie termică CET Govora SA dispunea de un departament juridic în care îşi desfăşurau activitatea şase jurişti, iar problematica dosarelor aflate în lucru nu impunea asistenţă din partea vreunei societăţi de avocaţi, arată procurorii.

Acţionând în această manieră, mai spun anchetatorii, Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA în valoare de 1.301.410 lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte sus menţionate), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.

La rândul său, Dan Şova este acuzat că i-a spus persoanei denunţătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistenţă juridică cu CET Govora SA de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună.

În schimbul acestui serviciu, Şova ar fi pretins de la persoana denunţătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistenţă juridică ce urma să se încheie între CET Govora şi casa de avocatură respectivă.

În cursul lunii decembrie 2011, între CET Govora şi societatea de avocatură s-a încheiat contractul de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora. În perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar, către CET Govora, facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012.

 În aceeaşi perioadă, Dan Şova a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 euro. Banii erau încasaţi în numerar, în fiecare lună, prin intermediar, la puţin timp după ce societatea de avocaţi încasa banii de la CET Govora, mai spun procurorii DNA.

În luna decembrie 2012, contractul de asistenţă juridică s-a încheiat prin ajungere la termen. La acea vreme Mihai Bălan nu mai ocupa funcţia de director general al CET Govora. În luna martie 2013 Mihai Bălan a revenit în funcţia de director general al CET Govora. În cursul lunii mai 2013, între CET Govora reprezentată de Mihai Bălan şi aceeaşi societate de avocatură s-a încheiat un nou contract de asistenţă juridică, onorariul stabilit fiind de 10.000 euro/lună. Contractul s-a încheiat pe o perioada de 1 an, iar obiectul acestuia se referea la activităţi juridice pentru litigiile în care parte era CET Govora.

În cea de-a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, potrivit DNA.

Din probele administrate a rezultat că cea mai mare parte a banilor primiţi de Dan Şova au fost folosiţi pentru plata unui imobil cumpărat în Bucureşti.

Este al treilea dosar în care Dan Şova este acuzat de fapte de corupţie. Dan Şova este acuzat şi în dosarul „Turceni-Rovinari”, în care a fost trimis în judecată alături de fostul premier Victor Ponta.

DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Cum s-a pozat Dana Budeanu de Crăciun: Vedeta a apărut într-o ipostază extrem de provocatoare! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu la Hollywood. Un actor extrem de apreciat a murit într-un accident cumplit
Capital.ro
Călin Georgescu a fost demascat. S-a aflat adevărul: Devine suspect
Playtech.ro
Ce preparate au mâncat deținuții din închisorile din România în prima zi de Crăciun. Regim special pentru diabetici
DailyBusiness
Fructul-minune, care scade riscul de infarct cu 32%! Ar putea fi secretul unei inimi sănătoase
Adevarul
Român condamnat la închisoare în Marea Britanie pentru trafic de imigranți ilegali. A fost prins cu patru vietnamezi în mașină
wowbiz.ro
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Viața devine mai bună pentru trei zodii. Jupiter și Saturn fac diferența
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia
Cancan.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul de 5 stele în care Andra și Cătălin Măruță au petrecut Crăciunul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Este ordin de la UE pentru toți șoferii din Europa! Intră în vigoare de la 1 ianuarie 2025
StirileBZI
Cea mai dură lovitură pentru seniori! Pensiile nu mai cresc în ianuarie 2025!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Au ars de vii în a doua zi de Crăciun, după ce autoturismul le-a luat foc la impactul cu o cisternă. Autoritățile nu știu, încă, numărul morților
substantial.ro
Programul magazinelor din România în perioada sărbătorilor de iarnă 2024-2025
MediaFlux
ANUNȚ despre PENSIILE DIN IANUARIE! ÎNGRIJORĂRI pentru PENSIONARI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă