Egor Zhukov ar fi primit amenințări în trecut, după ce a realizat un interviu cu dizidentul Alexei Navalny, care în prezent este tratat într-un spital din Berlin, după ce se bănuiește că a fost otrăvit.
„Potrivit martorilor oculari, a fost atacat de doi indivizi care au dispărut pe scutere”, a scris purtătorul de cuvânt al lui Egor Zhukov pe contul acestuia de Instagram.
Jurnalistul, un critic al președintelui Vladimir Putin, a devenit cunoscut după implicarea sa în protestele opoziției, declarând la un moment dat că dorește să fie președinte. În August 2019, a fost arestat şi plasat în arest la domiciliu, după ce a participat la protestele de masă din Moscova. În decembrie 2019, a fost condamnat la trei ani cu suspendare și i s-a interzis să opereze propriul website timp de doi ani.
De altfel, activiștii opoziției din Rusia s-au plâns de numărul în creștere al atacurilor și acțiunilor în justiție împotriva criticilor Kremlinului după votul prin care s-au adus modificări Constituției astfel încât Vladimir Putin își poate extinde mandatul.