Justiţia franceză a confirmat EXCLUDEREA lui Jean Marie Le Pen din propriul său partid, Frontul Naţional

Justiţia franceză a confirmat vineri excluderea lui Jean Marie Le Pen din formaţiunea pe care a creat-o, Frontul Naţional, dar doar ca simplu membru de partid, lăsându-i astfel titlul de preşedinte de onoare al formaţiunii de extremă dreapta.
Iulian Tudor
09 feb. 2018, 13:23
Justiţia franceză a confirmat EXCLUDEREA lui Jean Marie Le Pen din propriul său partid, Frontul Naţional

Curtea de apel de la Versailles a apreciat în decizia comunicată vineri că excluderea lui Le Pen din rândurile FN, în august 2015, de către biroul executiv al acesteia „nu are efect asupra calităţii sale de preşedinte de onoare”, întrucât statutul FN nu prevede ca această funcţie pur onorifică să fie rezervată „doar membrilor”.

Politicianul francez, care în iunie urmează să împlinească 90 de ani, a insistat după decizie că rămâne „preşedinte de onoare, cu toate prerogativele care decurg din funcţie” şi că „trebuie” să fie chemat la apropiatul congres al partidului şi la şedinţele birourilor politice, potrivit AFP.

„Într-o lună această problemă va fi complet reglementată”, a afirmat în schimb pentru canalul de ştiri BFM secretarul general al FN, Steeve Briois, potrivit Agerpres.

Acesta a făcut referire la congresul FN de la Lille (nord) din 10-11 martie, la care militanţii partidului urmează să se pronunţe cu privire la suprimarea postului de preşedinte de onoare, decisă deja la 23 ianuarie de conducerea formaţiunii. Briois a amintit că într-o consultare de acum doi ani membrii FN au susţinut în proporţie de 95% desfiinţarea acestui post.

Citeşte şi Lidera Frontului Naţional din Franţa şi-a pierdut mâna dreaptă. Philippot a părăsit-o

Jean Marie Le Pen a fost suspendat din partid în mai 2015, apoi exclus, la 20 august, prin decizia biroului executiv al FN, în urma unor declaraţii „grave”, în special cu privire la camerele de gazare, pe care le calificase drept „un detaliu” al istoriei, formulare pentru care a fost şi condamnat de justiţie, potrivit Agerpres.

Confirmând hotărârea primei instanţe împotriva lui Le Pen, Curtea de apel a majorat totodată de la 15.000 la 25.000 de euro suma pe care va trebui să o plătească FN ca daune interese către Le Pen.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Catalogul Kaufland cu oferte pentru Paște. Se vând doar în Vinerea Mare și în Sâmbăta Mare, sunt la reducere și au prețuri excelente. Retailerul nu a glumit deloc
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI