Karolos Papoulias, fost luptător al rezistenţei in cel de-al doilea război mondial care a devenit preşedinte al Republicii Elene şi a ajutat ţara să formeze un guvern în timpul crizei euro, a murit duminică dimineaţă.
Avea 92 de ani, scrie Bloomberg. Actualul preşedinte, Aikaterini Sakellaropoulou, care a confirmat decesul, a declarat în mesajul său de condoleanţe că a “a onorat cu morala şi comportamentul său cea mai înaltă instituţie a statului, apărând cu fermitate coeziunea socială şi unitatea naţională”.
Papoulias a fost ales preşedinte în februarie 2005 şi a rămas în funcţie până în 2015. El a coordonat discuţiile pentru formarea unui guvern de unitate naţională sub prim-ministrul Lucas Papademos în noiembrie 2011, în timpul crizei Euro, care a declanşat demonstraţii în masă în marile oraşe greceşti împotriva măsurilor de austeritate concepute pentru a menţine ţara în zona euro.
Doliu imens pentru o îndrăgită actriță. Și-a găsit părinții morți chiar înainte de Crăciun!
Membru al guvernului lui Andreas Papandreou în anii 1980 şi 1990, Papoulias a servit ca ministru de externe, implicându-se în conflictele din Orientul Mijlociu. Ales ca deputat în Parlamentul Greciei din partea Partidului Social Democrat Pasok la fiecare alegere naţională din 1977 până în 2004, el a jucat un rol important în aranjarea evacuării în 1983 a liderului palestinian Yasser Arafat şi a altor palestinieni pe navele greceşti din Liban în timpul războiului civil din ţara respectivă.
Papoulias s-a născut pe 4 iunie 1929, în Ioannina, un oraş din regiunea Epir din nord-vestul Greciei. Tatăl său a fost un general-maior în armată, care a murit când el avea 7 ani. Viitorul preşedinte a urmat liceul în Atena.
În timpul ocupaţiei germane a Greciei în cel de-al doilea război mondial, Papoulias a fost printre primii elevi care s-au alăturat rezistenţei armate. Papoulias era căsători cu Maria Panou şi avea trei fiice, informează Mediafax.
Karolos Papoulias a fost unul dintre primii politicieni care a renunţat la salariu, în semn de solidaritate „cu sacrificiile poporului”.