Pe drumul spre biserică, cele două ducese au mers una lângă cealaltă, discutând şi zâmbind, alături de soţii lor, Harry şi William. Cele două perechi au fost însoţite de prinţul Charles.
Toţi ochii au fost însă aţintiţi asupra duceselor, în condiţiile în care această ocazie a fost una primele în care cele două au putut fi văzute împreună după apariţia zvonurilor.
Kate (36 de ani) a ales pentru această ocazie un palton de culoare vişinie, în timp ce Meghan (37 de ani) a optat pentru o ţinută sobră, de culoare neagră.
Acest Crăciun este primul pentru Meghan în calitate de membru al familiei regale şi totodată ultimul înainte de a deveni mamă pentru prima dată.
Regina Elisabeta a II-a (92 de ani) a venit singură la biserică, în contextul în care soţul său, ducele de Edinburgh (97 de ani), s-a retras din viaţa publică. Palatul Buckingam a transmis însă că ducele se simte foarte bine şi va petrece Crăciunul în intimitatea căminului.