„Am subliniat în cadrul dialogului că drepturile comunității maghiare, în privința cărora ne-am exprimat deseori îngrijorarea, trebuie să se afle pe agenda îmbunătățirii relațiilor româno-maghiare. Considerăm inacceptabil faptul că, în România, nu sunt aplicate unele dintre legile aflate în vigoare și care privesc în mod direct soarta comunității maghiare„, a declarat președintele UDMR, amintind, ca exemplu, legea educației, respectiv prevederile legislative care vizează dreptul folosirii limbii materne și inscripțiile bilingve.
Potrivit comunicatului, pe lângă respectarea normelor legale, cei doi oficiali au vorbit și despre extinderea drepturilor comunității, scrie Agerpres.
„UDMR vrea să atragă atenția și asupra faptului că aceasta este o practică europeană, necesară în vederea siguranței maghiarilor pe pământul natal”, a spus Kelemen Hunor.
El și-a exprimat încrederea că va exista un progres real în privința relațiilor româno-maghiare.
Președintele UDMR a subliniat necesitatea îmbunătățirii stadiului actual al relațiilor româno-ungare.
„Am solicitat premierului Dacian Cioloș, încă în perioada interimatului său, să aibă în vedere o normalizare a relației româno-maghiare. Și din acest motiv mă bucură vizita lui Szijjarto Peter de azi”, a mai declarat Kelemen Hunor.