Kelemen Hunor: România încalcă de foarte multe ori drepturile maghiarilor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că "de foarte multe ori" România "încalcă" drepturile maghiarilor de păstrare a identităţii naţionale, spunând că există legi care nu sunt respectate, transmite dcnews.ro.
Romania TV
06 oct. 2014, 11:17
Kelemen Hunor: România încalcă de foarte multe ori drepturile maghiarilor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a abordat, într-o conferinţă de presă de la Arad, temele sale din campania electorală pentru Preşedinţia României. Acesta a declarat că prevederile legale privind protejarea minorităţilor naţionale sunt încălcate de statul român.

Kelemen Hunor a afirmat că „orice om doreşte să îşi păstreze identitatea naţională”, iar când a fost întrebat dacă România încalcă aceste drepturi ale minorităţii maghiare, a răspuns: „De foarte multe ori încalcă, nu aplică legislaţia. Nu aplică Legea învăţământului, în care scrie cum ar trebui să funcţioneze Universitatea de Medicină şi Farmacie de la Târgu Mureş. Conducerea Universităţii nu respectă legea. Nu sunt aplicate prevederile legislaţiei în ceea ce priveşte folosirea limbii materne în Justiţie. Că tot timpul se găsesc fel de fel de motive: că nu sunt bani de interpreţi, traducători şi aşa mai departe„.

De asemenea, el s-a referit la necesitatea „amendării Constituţiei”, pentru că actuala „are lacune uriaşe” şi nu permite aplicarea unor programe ale UDMR, precum cele referitoare la autonomia culturală şi regională.

„Noi vrem în interiorul statului român, respectând unitatea teritorială”, a amintit Kelemen Hunor, referindu-se la intenţiile autonomiste.

Întrebat dacă mai poate miza la alegeri pe voturile românilor, în contextul în care promovează intens ideea de autonomie pentru judeţele din aşa-numitul Ţinut Secuiesc, Kelemen Hunor a spus că proiectul de autonomie nu lezează interesele majorităţii şi că are încredere că va fi votat şi de români.

După 25 ani, România s-a schimbat, de aceea considerăm că relaţiile între români şi maghiari trebuie întărite. Sunt necesare soluţii prin care maghiarii să poată spune că sunt mulţumiţi cu ce oferă majoritatea, statul român. Vrem să obţinem garanţii reale în plus, printr-o nouă legislaţie plecând de la o nouă Constituţie„, a spus Kelemen Hunor.

El a adăugat că UDMR va propune în viitor „un parteneriat interetnic” care să poată fi asumat de toate partidele parlamentare.

DailyBusiness
Prețul argintului a luat-o RAZNA! A ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Apariție strălucitoare a Mihaela Rădulescu pe rețele de socializare! Iată cum s-a afişat vedeta
Fanatik.ro
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
Capital.ro
România plânge și acum! A fost cea mai elegantă doamnă a muzicii românești. A murit prea devreme
Playtech.ro
Fiica Biancăi Drăgușanu, uluitor ce transformare! Doamne cât de schimbată e Sofia
DailyBusiness
Investiții de MILIOANE de euro pentru modernizarea spitalelor. Ce a anunțat Adrian Câciu
Adevarul
Planeta Maimuțelor devine realitate: Un cimpanzeu celebru a măcelărit un bebeluș după ce l-a smuls din brațele mamei
wowbiz.ro
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Au întors-o ca la Ploiești. Vești uluitoare de la meteorologi
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
„Abia putea respira” A condus 20 de km sub șoc anafilactic pentru a-și salva viața. Un bărbat de 80 de ani din Suceava a ajuns în ultima clipă la spital, de unul singur
Cancan.ro
Vlad Gherman rupe tăcerea, la 3 luni după nuntă! De ce nu se înțelege cu Oana Moșneagu: 'Nu poate să stea locului!' 😲
Playsport.ro
INCREDIBIL! Ea e fosta campioană româncă de la Roland Garros care s-a lăsat de tenis pentru a deveni chirurg la Floreasca! The Sun i-a prezentat povestea în detaliu
Capital.ro
Permis de conducere reînnoit din 2 în 2 ani. Legea nu-ți permite să conduci dacă nu faci testele
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare a unei avocate care a trecut prin moarte clinică
substantial.ro
Rusia își propune să crească exporturile agricole cu 50% până în 2030
MediaFlux
Românii care STAU la BLOC riscă AMENZI! REGULA esențială care NU trebuie ÎNCĂLCATĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Institutul Pasteur, o instituție de cercetare în declin: de la pionierat în Europa la doi angajați și pierderi financiare majore