Alexandra Pavel, alias Misty, este femeia care a reuşit performanţa de a destrăma cuplul Andreea Bălan – Keo, care a supravieţuit vreme de opt ani. Keo a recunoscut, în premieră pentru Libertatea, că s-a mai văzut cu Misty, dar şi că nu-l bate gândul să ajungă cu ea în faţa altarului: „M-am mai văzut cu Alexandra. Dar să mă însor cu ea? Nici vorbă. E o prostie să se vehiculeze aşa ceva. Tot ce pot să spun este că în momentul de faţă încerc să mă concentrez strict pe partea profesională. Muncesc cât mai mult posibil, ca să nu mă pierd în gânduri neplăcute. Săptămâna viitoare voi pleca pentru câteva zile la Geneva, la părinţii mei. Singur. Tot ce s-a întâmplat în ultimele luni m-a stresat foarte mult, mai ales presiunea mediatică, şi doresc să-mi iau câteva zile de vacanţă, departe de tot”, a spus Keo pentru Libertatea.
Citeşte şi: Andreea Bălan radiază în America „Sunt foarte, foarte fericită”