Kim Jong Un recunoaşte pentru prima dată o greşeală. Planul cincinal al Coreei de Nord a eşuat

Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, a deschis marţi congresul extraordinar al Partidului Muncitorilor, la putere, unde ar urma să prezinte un plan destinat dinamizării economiei, a anunţat agenţia oficială de presă KCNA
George Russo
06 ian. 2021, 12:08
Kim Jong Un recunoaşte pentru prima dată o greşeală. Planul cincinal al Coreei de Nord a eşuat
Sursa foto: NY Times

Kim Jong Un, liderul Coreei de Nord, a recunoscut în cadrul Congresului extraordinar al Partidului Muncitoresc că planul său cincinal în politici economice a eşuat, după cum relatează Agerpres.

Acest congres este primul după cinci ani şi al 8-lea din istoria Coreii de Nord. El este organizat cu două săptămâni înainte de instalarea în funcţie a preşedintelui american ales, Joe Biden.

Relaţiile cu Statele Unite sunt în impas de când negocierile, lansate de preşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, şi Kim Jong Un, sunt în punct mort.

Ţara este supusă, de asemenea, unei presiuni financiare intense, pandemia de coronavirus şi inundaţiile din vară punând la grea încercare o economie şi aşa în dificultate.

„Al 8-lea Congres al Partidului Muncitorilor din Coreea s-a deschis la Phenian”, a anunţat agenţia oficială de presă KCNA.

„Conducătorul suprem a trecut în revistă succesele strălucite obţinute de partidul şi poporul nostru”, a adăugat KCNA.

Kim Jong Un recunoaşte că planul său cincinal a eşuat

„El a mai analizat erorile apărute în eforturile depuse pentru aplicarea strategiei cincinale”, a adăugat agenţia nord-coreeană de presă.

Ţara suferă din cauza unei gestionări defectuoase a economiei şi precedentul plan a fost abandonat discret la începutul anului.

În august, o sesiune plenară a Partidului Muncitorilor a recunoscut că „obiectivele vizând ameliorarea economiei naţionale au fost întârziate serios”.

Coreea de Nord a fost lovită grav şi de sancţiunile internaţionale destinate să constrângă Phenianul să renunţe la programele sale nuclear şi balistic care au cunoscut un progres rapid sub conducerea lui Kim Jong Un.

Organizând acest congres înainte de învestirea lui Joe Biden, liderul nord-coreean „ar dori mai repede să anticipeze în loc să reacţioneze la deciziile administraţiei Biden”, a estimat Leif-Eric Easley, profesor la Universitatea Ewha din Seul.

Între insulte şi strângeri de mână, Kim Jong Un şi Donald Trump ar avut o relaţie fluctuantă. Dar actualul preşedinte american nu i-a inspirat niciodată Phenianului ura inspirată de Joe Biden, un „câine turbat” care ar trebui „bătut până la moarte”. La rândul său, preşedintele ales al SUA l-a catalogat pe liderul comunist drept un „vagabond”.

Citeşte şi: Congresul american validează miercuri alegerile prezidenţiale. Ciocniri între susţinătorii lui Trump şi activiştii Black Lives Matter

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Creierul Băncii Transilvania, anunț oficial despre ce trebuie să faci, de fapt, cu banii. În așa ceva trebuie să investești neapărat, câștigurile sunt garantate
Capital.ro
România s-a despărțit de titanul scenei românești! Muzica lui a răsunat în toate sălile. Este de neînlocuit
Playtech.ro
În câte zile trebuie să consumi ouăle vopsite de Paște. Cum se păstrează corect, să nu se strice
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Orașul din România unde salariul mediu a sărit în aer. Cifrele sunt fantastice
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
SINGURUL mall deschis de Paște, în Capitală. Aici poți să-ți faci cumpărăturile duminică, 20 aprilie 2025
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ajutor financiar înainte de Paște! Ce trebuie să știi dacă ai pensie sub 2.574 de lei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul