Kim Jong-Un va merge la Seul

Liderului nord-corean Kim Jong Un urmează să efectueze ”în curând” o vizită la Seul, a anunţat preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, ultimul dintr-o serie de episoade ale unei destinderi în curs în peninsulă, în pofida impasului negocierilor cu privire la ”denuclearizare” între Coreea de Nord şi Statele Unite.
Filip Stan
02 nov. 2018, 07:42
Kim Jong-Un va merge la Seul

În cel de-al treilea lor summit, în septembrie, la Phenian, cei doi lideri au convenit ca Kim să se ducă la Seul în ”viitorul apropiat”, fără să precizeze o dată în acest sens. Moon a anunţat că această vizită ar putea să aibă loc până la sfârşitul anului. El a declarat în Parlament că peninsula se apropie de ”linia de plecare istorică” a păcii.

”Se pare că vizita preşedintelui Kim Jong Un în Rusia şi o vizită în Coreea de Nord a preşedintelui (chinez) Xi Jinping vor avea loc în curând”, a declarat el. Şeful statului sud-coreean a evocat de asemenea o ”deschidere” în vederea unei întâlniri între Kim şi premierul japonez Shinzo Abe. ”Vizita înapoi a preşedintelui Kim Jong Un la Seul va avea loc în curând”, a adăugat el, fără să facă alte precizări.

Divergenţe în abordarea dosarului nord-coreean au apărut între Seul şi aliatul său american, care are staţionaţi 28.500 de militari în Coreea de Sud pentru a o proteja de vecinul ei.În cadrul summitului lor istoric de la Singapore, în iunie, Kim şi preşedintele american Donald Trump au semnat o declaraţie vagă cu privire la o ”denuclearizare”, iar de atunci negocierile nu au progresat deloc, potrivit news.ro.

Citeşte şi Şeful diplomaţiei SUA, la Phenian: „Am avut o vizită bună”

Statele Unite, care se află în fruntea unor eforturi internaţionale, din 2017, în vederea exercitării unor presiuni asupra economiei nord-coreene, refuză o relaxare a sancţiunilor atât timp cât Nordul nu a procedat la o ”denuclearizare finală şi integral verificabilă”.

Moon este principalul arhitect al spectaculoasei destinderi cu Nordul, care este vizat de multiple sancţiuni ONU, din cauza programelor sale balistic şi nuclear. Preşedintele sud-coreean a promis Nordului investiţii şi proiecte transforntaliere cu scopul de a-l îndemna la ”denuclearizare”, alimentând însă temeri cu privire la eventuale încălcări ale sancţiunilor. Departamentul de Stat american a anunţat că Seulul şi Washingtonul urmează să formeze un nou grup de lucru în vederea consolidării cooperării lor, informează news.ro.

Moon a adăugat că un al doilea summit Kim-Trump se află ”în faţa noastră”. ”Acum, Sudul, Nordul şi Statele Unite vor ajunge la o denuclearizare totală şi la o pace durabilă în peninsula coreeană”, a declarat el. Phenianul acuză Washingtonul că-i cere să se dezarmeze nuclear în mod unilateral, fără să facă vreo concesie.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Produsul adorat de românii în comunism se găsește, din nou, în magazine. Se vinde foarte ieftin, prețul e doar 0.80 lei în depozit
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Portalul secret către lumea zeilor și a spiritelor. Un loc desprins din altă lume
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Răsturnare de situație privind OUG-ul care afectează pensionarii din România! Guvernul încercă să repare greșeala
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură