Klaus Iohannis a ajuns în jurul orei 11.00, în Piaţa Universităţii din Capitală, unde a depus o coroană de flori în memoria victimelor Revoluţiei.
După momentul solemn, preşedintele a discutat cuoamenii aflaţi în zonă. Cei prezenţi au criticat „Institutul lui Iliescu”, dar şi pe preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu.
Un bărbat i-a mulţumit lui Klaus Iohannis pentru ceea ce a făcut şi i-a cerut să păstreze ţara întreagă.
„Asta garantat”, i-a răspuns Iohannis.
Tot sâmbătă, Klaus Iohannis, reales pentru un nou mandat de cinci ani, depune jurământul. Au fost invitaţii foştii şefi de stat Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, dar şi Guvernul, judecătorii CCR, Patriarhul Daniel şi reprezentanţii Casei Regale.