Klaus Iohannis a promulgat legea care aduce modificări Codului penal. Împăcarea părţilor în cazul furtului calificat nu mai e posibilă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Una dintre prevederile actului normativ vizează eliminarea posibilităţii împăcării în cazul infracţiunilor de furt calificat.
George Russo
26 nov. 2020, 15:45
Klaus Iohannis a promulgat legea care aduce modificări Codului penal. Împăcarea părţilor în cazul furtului calificat nu mai e posibilă

Klaus Iohannis a promulgat legea care are ca obiect de reglementare modificarea art. 231 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul eliminării posibilităţii împăcării în cazul infracţiunilor de furt prevăzute art. 229 alin.(l), alin.(2) lit.b) şi c). Acest articol defineşte furtul calificat, anunţă News.ro.

Infracţiunile la care se referă sunt: furtul săvârşit într-un mijloc de transport în comun, în timpul nopţii, de o persoana mascată, deghizată sau travestită, furtul prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase; furtul săvârşit prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere, furtul săvârşit prin violare de domiciliu sau sediu profesional sau de către o persoană având asupra sa o armă.

„Faptele prevăzute în prezentul capitol, săvârşite între membrii de familie de către un minor în paguba tutorelui ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, se pedepsesc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. (…) În cazul faptelor prevăzute la art. 228 şi art. 230, împăcarea înlătură răspunderea penală”, prevede actul normativ. Articolul 228 defineşte tipurile de furt, iar articolul 230 defineşte furtul în scop de folosinţă ca fiind furtul care are ca obiect un vehicul, săvârşit în scopul de a-l folosi pe nedrept, precum şi folosirea folosirea fără drept a unui terminal de comunicaţii al altuia sau folosirea unui terminal de comunicaţii racordat fără drept la o reţea, dacă s-a produs o pagubă.

Klaus Iohannis a promulgat legea care stabileşte termenul de prescripţie în cazul infracţiunilor de natură sexuală

De asemenea, legea vizează şi modificarea articolului 154 din Codul penal.

„Cu excepţia infracţiunilor prevăzute la art. 218 şi art.220, în cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, al celor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile, precum şi al infracţiunii de pornografie infantilă, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului”, prevede legea.

Forma actuală a legii – care se referă la termenele de prescripţie a răspunderii penale – este următoarea: „În cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului”.

Citeşte şi: Restricții de sărbători în România. Klaus Iohannis: ”Nu ne putem relaxa”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Ce dobânzi au BCR, BRD, ING, Banca Transilvania sau Raiffeisen la creditul de nevoi personale. Perioada maximă în care trebuie să îl rambursezi
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Ce trebuie să ai în torpedou pentru a evita amenzi de mii de lei. Mulţi şoferi ignoră regula
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colosul din Ungaria a pus ochii pe un sector-cheie din România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Putin a cedat! Pacea de la Vatican dintre Zelenski și Trump a avut succes
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte