Klaus Iohannis a promulgat legea care reglementează accesul la dosarul electronic de sănătate al pacientului

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de promulgare a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, informează un comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.
Romania TV
07 mart. 2019, 14:49
Klaus Iohannis a promulgat legea care reglementează accesul la dosarul electronic de sănătate al pacientului

Proiectul de lege a fost iniţiat de Guvern şi adoptat de Camera Deputaţilor, ca for decizional, în data de 6 februarie.

Actul normativ reglementează accesul la dosarul electronic de sănătate al pacientului, conform deciziei Curţii Constituţionale nr. 498/2018.

Potrivit prevederilor, unităţile medicale au obligaţia asigurării condiţiilor de utilizare a informaţiei medicale în format electronic, prin intermediul sistemului dosarului electronic de sănătate al pacientului. În situaţia în care se utilizează un alt sistem informatic, acesta trebuie să fie compatibil cu acest sistem din Platforma informatică din asigurările de sănătate, caz în care furnizorii sunt obligaţi să asigure condiţiile de securitate şi confidenţialitate în procesul de transmitere a datelor medicale.

Dosarul electronic de sănătate conţine date şi informaţii clinice, biologice, diagnostice şi terapeutice, personalizate, acumulate pe tot parcursul vieţii pacienţilor. Dosarul electronic de sănătate al pacientului se constituie cu ocazia transmiterii primului document medical al acestuia în DES de către medicii care îşi desfăşoară activitatea în unităţile sanitare, fără consimţământul pacientului, realizarea şi implementarea acestuia fiind de utilitate publică de interes naţional.

Utilizarea dosarului electronic de sănătate are drept scop prioritar creşterea calităţii şi eficienţei actului medical prin accesul imediat la date şi informaţii medicale, precum şi furnizarea de date şi informaţii statistice necesare politicilor de sănătate, cu implicarea pacientului ca factor activ al protejării şi promovării propriei sănătăţi prin completarea informaţiilor privind antecedentele personale, fiziologice şi patologice, regim de viaţă, precum şi prin consultarea directă a datelor medicale proprii din dosarul său de sănătate.

Sistemul dosarului electronic de sănătate este un serviciu public furnizat de CNAS, pentru toţi pacienţii care sunt asiguraţi ai sistemului de asigurări sociale de sănătate şi pentru toţi furnizorii de servicii medicale pe toate tipurile de asistenţă medicală, indiferent dacă se află sau nu în relaţie contractuală cu o casă de asigurări de sănătate. Acest serviciu urmează să fie utilizat gradual de la data implementării în sistemul DES a funcţionalităţilor specifice fiecărui tip de asistenţă medicală.

În cazul pacienţilor pentru care se constituie DES, datele şi informaţiile sunt structurate în module, respectiv: modulul „Sumar de urgenţă”, modulul „Istoric medical”, modulul „Antecedente declarate de pacient”, modulul „Documente medicale” şi modulul „Date personale”.

Datele şi informaţiile din DES sunt accesibile medicilor numai cu consimţământul pacienţilor, cu excepţia datelor şi informaţiilor din modulul ”Sumar de urgenţă”, care sunt accesibile medicilor care îşi desfăşoară activitatea într-o structură de urgenţă, respectiv camera de gardă, UPU, CPU şi serviciile de ambulanţă şi medicilor care îşi desfăşoară activitatea în asistenţă medicală primară, numai în vederea realizării actului medical, fără a fi necesar consimţământul pacientului.

Accesul medicilor la date şi informaţii se realizează în baza unui certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, certificat înregistrat la Casa de asigurări de sănătate în raza administrativ-teritorială în care aceştia îşi desfăşoară activitatea.

Consimţământul pacientului pentru vizualizarea de către medici a datelor şi a informaţiilor din DES se exprimă înainte de prezentarea la medic de către pacient sau la prezentarea la medic.

Datele din dosarul electronic de sănătate al pacientului se păstrează pe întreaga durată de viaţă a pacientului, iar după decesul acestuia, datele din DES se arhivează potrivit legii, urmând a fi pseudonimizate şi prelucrate exclusiv în scopuri de cercetare ştiinţifică ori în scopuri statistice, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare.

Un alt articol adoptat prevede că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani de la data emiterii.

Preşedintele Iohannis a semnat şi decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea art. 61 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Spynews
Au fost găsite frigărui din carne de câine într-o destinație turistică frecventată de o mulțime de români. Autoritățile au luat măsuri de urgență
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Vacanța i s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit o româncă într-un hotel din cea mai cunoscută stațiune din Bulgaria. “Se auzeau 2-3 voci. Am așteptat dimineața să pot ieși din cameră”
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Decizie pentru toți proprietarii de case și apartamente
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție de NOTA 10 în Paris! Câte MII DE EURO a costat ținuta ei: Geanta, mai SCUMPĂ decât rochia
DailyBusiness
Din iulie, ne așteaptă scumpiri MARI. Care sunt produsele pentru care vei plăti MAI MULT
Adevarul
A fost confirmat primul caz de infectare cu West Nile în România. Un bucureștean de peste 60 de ani
Spynews
Capul Doloșman, comoara ascunsă de pe litoralul românesc, oferă peisaje unice. Cum ajungi la punctul turistic aflat în Jurilovca
Spynews
Se închide temporar circulația pe autostrada A2 București – Constanța. Șoferii vor fi restricționați în plin sezon
Evz.ro
Un desert fabulos cu ciocolată. E gata în câteva minute
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată se întoarce canicula în România
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cum a reacționat mama suspectului crimei din Brăila, după ce anchetatorii au găsit în casa ei o posibilă armă a crimei: „Un briceag cu care îşi tăia..”
Capital.ro
Interzis total pentru românii de la bloc. Ordin Raed Arafat. Nu mai faceți asta noaptea
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
'O minciună, o înscenare!' Fiica suspectului crimei din Brăila face acuzații grave
substantial.ro
Bugetarii vor avea o nouă minivacanță de patru zile în august
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României! CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!