Klaus Iohannis a promulgat modificările aduse legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.
Citeşte şi: Adjunctul ataşatului militar al Ambasadei Rusiei la Bucureşti a fost declarat persona non grata şi expulzat
Potrivit noului act normativ, dispoziţiile din legea ce este completată „se aplică şi infracţiunilor de spălare a banilor săvârşite în afara teritoriului ţării de către un cetăţean român sau de către o persoană juridică română chiar dacă fapta nu este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a ţării unde a fost săvârşită”.
Prezenta lege transpune dispoziţiile din Directiva (UE) 2018/1673 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2018 privind combaterea prin măsuri de drept penal a spălării banilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 284 din 12 noiembrie 2018.