Klaus Iohannis a semnat în plină caniculă decretul pentru „Schi în România”

”Programul naţional "Schi în România" cuprinde 22 de judeţe şi şi-a propus încă de la început susţinerea şi dezvoltarea durabilă a turismului montan.
Filip Stan
22 iul. 2022, 14:11
Klaus Iohannis a semnat în plină caniculă decretul pentru

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea art. 4 din Legea nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului „Schi în România”. Modificarea legislativă vizează chiar eliminarea acestui ultim obstacol, în vederea continuării şi finalizării acestor obiective de investiţii, şi anume compensarea terenurilor.

Premierul Ciucă anunţă austeritate. Guvernul trebuie să-şi reducă din cheltuieli cu 10%. Ce spune de raţionalizarea gazelor şi pensiile speciale

Legea prevede scoaterea definitivă din fondul forestier proprietate publică a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale sau din circuitul agricol a terenurilor pe care se amplasează obiectivele destinate acţiunilor prevăzute la art. 3 lit. d) – f), necesare realizării Programului naţional de dezvoltare a turismului «Schi în România», pentru obiective al căror beneficiar este o unitate administrativ-teritorială şi/sau asociaţie de dezvoltare intercomunitară, se face cu exceptarea de la plata tarifelor prevăzute la art. 92 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată.

Schimbarea destinaţiei obiectivelor destinate acţiunilor necesare realizării Programului naţional de dezvoltare a turismului «Schi în România» pe terenul care a făcut obiectul scoaterii definitive din fondul forestier naţional, precum şi nerealizarea acestor obiective în termen de 10 ani determină abrogarea hotărârii de Guvern prin care s-a dispus scoaterea definitivă şi aducerea la starea iniţială a terenului scos din fondul forestier pe cheltuiala beneficiarului aprobării sau, dacă acest lucru nu este posibil, unitatea administrativ teritorială sau Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară realizează compensarea cu teren în echivalent ca suprafaţă şi bonitate.”

Adrian Câciu, mai hotărât ca niciodată. Pensiile speciale vor fi impozitate. „Trebuie să gândim de două ori. Impozitarea va exista”

Deputatul Vetuţa Stănescu afirma, în dezbaterile din Parlament, că modificarea legislativă vizează chiar eliminarea acestui ultim obstacol, în vederea continuării şi finalizării acestor obiective de investiţii, şi anume compensarea terenurilor.

”Programul naţional „Schi în România” cuprinde 22 de judeţe şi şi-a propus încă de la început susţinerea şi dezvoltarea durabilă a turismului montan. Programul este aprobat şi reglementat prin Legea nr. 526/2003, iar de la adoptare a suferit mai multe modificări. Sigur că modificările au venit în sensul uşurării extragerii din domeniul forestier a suprafeţelor necesare investiţiilor. Unităţile administrativ-teritoriale angrenate în acest proiect au început să deruleze programul, dar s-au lovit de imposibilitatea de scoatere din domeniul forestier a suprafeţelor necesare realizării investiţiilor. Modificarea legislativă pe care o propunem vizează chiar eliminarea acestui ultim obstacol, în vederea continuării şi finalizării acestor obiective de investiţii, şi anume compensarea terenurilor. Acest lucru îl putem realiza tocmai prin modificarea şi completarea art. 4 din Legea nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului în România „Schi în România”, spunea aceasta.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Cristela Georgescu îi ia locul lui Călin Georgescu? Ce va face dacă soțul ei va fi interzis de CCR
Playtech.ro
Tipul de pește pe care nu ar trebui să îl consume pisicile. Veterinarii nu îl recomandă, poate fi periculos pentru sănătatea lor
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Cremă de zahăr ars, rețeta de lux. Se găsește la marile restaurante
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Anunț trist făcut de meteorologii Accuweather: În București, primăvara vine abia în luna mai
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Românii trebuie să o depună până pe 28 februarie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Fermierii își diversifică afacerile: Struții înlocuiesc găinile în Bihor și Gorj
MediaFlux
CINE e în SPATELE lui CĂLIN GEORGESCU! S-a AFLAT de abia ACUM! NU e PUTIN
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar