Klaus Iohannis a transmis condoleanţe: „Condamn cu fermitate atacurile violente”

Preşedintele Klaus Iohannis condamnă cu fermitate atacurile care au avut loc în Hanau.
Romania TV
20 feb. 2020, 08:18
Klaus Iohannis a transmis condoleanţe:

„Condamn cu fermitate atacurile violente asupra oamenilor inocenţi care au avut loc în Hanau. Transmit condoleanţe celor care şi-au pierdut rude şi prieteni. România este solidară cu Germania”, a scris şeful statului, joi, pe Twitter.

Nouă persoane au fost ucise şi alte câteva rănite, în atacuri armate efectuate miercuri de un trăgător în două baruri din oraşul german Hanau, relatează BBC.

Suspectul a fost găsit ulterior mort în locuinţa sa, alături de corpul unei alte persoane, potrivit poliţiei, care a precizat că aparent nu ar exista alţi atacatori. Investigaţia este încă în curs de desfăşurare.

Nu se cunoaşte motivul atacurilor. Publicaţia Bild a relatat că suspectul este un cetăţean german cu permis de port-armă, iar în maşina acestuia au fost găsite muniţie şi încărcătoare.

Primul atac a avut loc la barul Midnight din centrul oraşului, iar al doilea la barul Arena Bar & Cafe din cartierul Kesselstadt. Clientela celor două localuri este formată preponderent din kurzi.

În urma atacurilor a fost declanşată o urmărire care a durat şapte ore, în timp ce poliţiştii au căutat mai mulţi trăgători. Bilanţul iniţial al morţilor a fost de opt, dar acesta a crescut la nouă în primele ore ale dimineţii, persoana decedând din cauza rănilor.

Un consilier local al oraşului Hanau, Katja Leiker, a declarat că a fost o noapte „îngrozitoare”, adăugând: „să sperăm că recuperarea răniţilor va decurge fără probleme. Este un scenariu oribil pentru noi toţi”.

Martorii au relatat că au auzit circa o duzină de focuri de armă în primul bar. Hanau se află în landul, Hessen, la circa 25 de kilometri de Frankfurt.

„Locuinţa a fost blocată şi cercetată de forţele speciale ale poliţiei. Au fost găsite două corpuri. Una dintre persoanele decedate este cel mai probabil agresorul. În prezent nu există indicii referitoare la existenţa altui atacator”, potrivit poliţiei. Investiţiile pentru identificarea victimelor şi a suspectului sunt în derulare.

Acest atac a avut loc la patru zile după un alt atac produs la Berlin, în apropiere de centrul de cultură unde avea loc un spectacol turc, soldat cu un mort.

Legislaţia referitoare la arme din Germania este una dintre cele mai stricte din lume şi a fost înăsprită şi mai mult în ultimii ani, după alte atacuri în masă.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Tunelul în care niciun om nu va mai putea intra. 100.000 de ani este interzis accesul acolo. Unde se află și cum arată, de fapt
Capital.ro
Interzis pentru cei care au telefoane mobile. Te arestează imediat. Se dă lege
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Înlocuitorul natural pentru Ozempic. Descoperirea ce aduce fericire pentru mulți
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Adio, maestre! Marele actor i-a făcut pe toți românii să râdă: Nimic nu va mai fi la fel acum
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Bikini Auriu al lui Carrie Fisher din „Star Wars” Vândut pentru 175.000 de Dolari la Licitaţie
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!