Klaus Iohannis: „Alegerile vor avea lor pe 6 decembrie!”

"Situația impune măsuri suplimentare în București. Azi s-au decis măsuri: elevii nu vor mai merge la școală, restaurantele și barurile închise la interior, purtatul măștilor în toate locurile publice va fi obligatoriu. Evident că dacă nu se oprește pandemia, atunci experții vor veni cu recomandări suplimentare. Dar acum aceste măsuri decise la nivelul Bucureștiului sunt cele necesare", a declarat Iohannis, precizând că data alegerilor nu se schimbă.
Romania TV
19 oct. 2020, 14:38
Klaus Iohannis:

Klaus Iohannis susține că alegerile parlamentare vor fi organizate în 6 decembrie, așa cum legea prevede, cu toate că numărul cazurilor Covid-19 din țara noastră este în creștere. „Alegerile parlamentare au fost stabilite conform legii și vor avea loc în 6 decembrie. În gestionarea pandemiei parlamentul a adoptat o lege specială, iar Guvern

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că a discutat cu toţi liderii partidelor cu reprezentare parlamentară ”în afară de domnul Orban” şi că se vor reuni cu să ia „”o hotărâre în ceea ce priveşte alegerile” parlamentare. Ciolacu susţine că preşedintele trebuie să promulge legea care prevede că Parlamentul stabileşte data alegerilor locale, după decizia anunţată săptămâna aceasta de CCR, şi că după promulgarea legii Hotărârea de Guvern devine nulă.

”Nu eu schimb data alegerilor. Noi suntem în opoziţie şi, indiferent cât minte preşedintele Iohannis, nu avem o majoritate. (…) Noi, în două săptămâni, trebuie să intrăm în campanie electorală, după altă campanie electorală. Am stat foarte mult de vorbă cu domnul profesor Rafila şi mi-a explicat că nu neapărat ziua votului a dus la această creştere (…) Întâlnirile din campania electorală, oricât de controlate, sau oricât respecţi legea şi regulile, automat se răspândeşte acest virus. Forţele politice reprezentate în Parlament trebuie să se întâlnească să stea de vorbă cu ce este mai bine pentru români să facem în acest moment”, a declarat Marce Ciolac joi seară, la Antena 3.

El a explicat că, dacă se va decide schimbarea datei alegerilor în Legislativ, aceasta se va întâmpla pentru că o majoritate va dori acest lucru. 

”Acest trend nu îl poţi stopa cu campania electorală, dimpotrivă, îl alimentezi. (…) E o diferenţă între ce doreşte Guvernul şi spaima pe care o trăiesc românii,  e cea mai mare criză sanitară cred că  după război. Nu văd nimic coerent, nu există un plan pentru aceste alegeri. (…) E cazul ca liderii politici cu reprezentare în Parlament să se înâlnească, să stea de vorbă cu specialiştii şi specialiştii să ne spună ce e de făcut”, a adăugat liderul PSD.

Acesta a precizat că alegerile parlamentare pot fi amânate trei luni, prin lege organică, dar că mandatul aleşilor poate fi prelungit şi în condiţiile unei stări de urgenţă decretată de preşedinte.

”Eu am citit motivarea foarte atent. În momentul în care această lege e promulgată de preşedintele României, HG-ul prin care se ţin alegerile este nul. (…) Dacă va fi promulgată, în momentul acela data alegerilor nu mai este 6 decembrie. Nu mai are timp, până pe 6 decembrie să nu promulge această lege, iar Guvernul încalcă legea dacă dă un alt HG. Mai mult, toţi cei care participă dau în judecată şi câştigă pentru că e fără temei legal. O să ne strângem cu toţii să luăm o hotărâre în ceea ce priveşte alegerile. Cred că specialiştii sunt cei mai îndrepăţiţi să spună când”, a adăugat Ciolacu. 

Întrebat dacă PSD va vota proiectul de amânare propus deja, liderul PSD susţine că ”ar fi o prostie să votăm acest proiect de lege care nu are toate informaţiile”. 

Întrebat dacă ia în calcul ideea de a nu participa la alegeri, sau cum va proceda PSD dacă se menţine data de 6 decembre, Ciolacu a susţinut că nu poate cere partidului să nu depună liste pentru scrutinul parlamentar.

”Eu cu siguranţă voi respcta legea şi nu o să comentez o decizie a CCR. Eu nu pot cere partidului să nu depună liste. Dacă participăm sau nu e o decizie politică importantă şi se ia în interiorul partidului”, a răspuns Marcel Ciolacu.

”Luni o să încerc, ca preşedinte al Camerei să provoc o discuţie aplicată pe acest lucru. E aberant să organizezi alegeri pe un asemenea trend ascendent. (…) Lumea s-a săturat de harţa dintre noi şi scandalurile dintre noi şi de acuzele dintre noi, mă mir că nu şi-a dat seama şi preşedintele României.(..) Şi acum după aproape un an de când sunt la guvernare, suntem de vină de absolut orice. Din ieşirile publice ale preşedintelui României, 90% ne acuză pe noi şi 10% vne sune să ne spălăm pe mâini şi să purtăm mască”, a mai spus Ciolacu.

El a adăugat că românii încep să aibă din nou încredere în PSD ”şi să ne ierte pentru anumite greşeli pe care l-am făcut”.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Comuna în care oamenii primesc vouchere de 1.000 de lei dacă reciclează PET-uri. Ce pot cumpăra cu banii primiți
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. A fost o legendă, unul dintre cei mai buni actori ai tuturor timpurilor
Playtech.ro
Unde găseşti buchete de flori sub 50 de lei pentru 1 Martie? Românii vor sta la cozi pentru a nu plăti o avere pe micile atenţii
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Veste mare pentru români. Scapă de stresul unor facturi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Gene Hackman a murit! A fost găsit fără viață alături de soția sa, Betsy Arakawa, și de câinele lor
Cancan.ro
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A venit verdictul pentru Călin Georgescu. Atentat contra siguranței naționale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
România și Bulgaria conduc în UE la ponderea lucrătorilor cu salarii mici
MediaFlux
Cresc impozitele pentru locuințe! Cât vom plăti
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană