„Am antecedente în sistemul educaţional. Am fost dascăl de fizică timp de 15 ani, am condus un inspectorat şcolar mai puţin timp, trei ani. Acum sunt un politruc care vrea să candideze la Preşedinţia României. Consider că este un privilegiu pentru mine că am ajuns într-o poziţie în care pot să îmi exprim câteva opinii legate de ce ar putea să fie sistemul educaţional pentru România, pentru români şi care ar putea să fie rolul preşedintelui ţării în această ecuaţie. O ţară performează bine dacă oferta educaţională este corelată cu piaţa muncii. Cu cât mai mulţi oameni calificaţi pentru piaţa muncii existentă sau dorită ies din sistemul de educaţie, cu cât mai bună este corelaţia, cu atât mai bine performează economia”, a afirmat Iohannis, citat de Agerpres.
Liderul liberalilor s-a referit şi la problemele profesorilor, printre care a identificat salariile mici.
„Ştim cu toţii că avem o problemă mare cu corpul profesoral. Cea mai mare problemă după părerea mea nu este calitatea corpului profesoral, fiindcă şi ea este urmarea altor factori. Aş menţiona câţiva din aceşti factori. Este greu să aştepţi de la un profesor de liceu să performeze excepţional dacă cu salariul lui nu reuşeşte să întreţină o familie. Eventual, dacă amândoi din familie sunt profesori, reuşesc să ajungă la ceva care se numeşte nivel de subzistenţă, dar mai mult probabil nu. Este la fel de greu de crezut că dascălii, la modul general, vor avea neapărat cu toţii dorinţa să performeze foarte bine dacă societatea în ansamblul ei are mai degrabă o atitudine de condescendenţă sau de uşor dispreţ faţă de dascăli”, a spus co-preşedintele ACL.
Klaus Iohannis a subliniat faptul că fiecare ministru începe o reformă şi mulţi specialişti sunt schimbaţi de fiecare dată când se schimbă guvernul.
„La fiecare schimbare de guvern dăm afară zeci de mii de specialişti care au fost educaţi pentru jobul pe care îl fac, care au participat la perfecţionări scumpe, care au avut nevoie de ani de zile să intre în specificul postului. Nici o problemă – vine altă guvernare, îi dă afară, aduce pe alţii şi pe aceia vin alţii şi îi dau afară. Ceea ce se întâmplă în România de mulţi ani încoace este o irosire a celei mai importate resurse pentru o naţiunea, resursa umană. Avem o societate care nu respectă educaţia, unde cel cu o maşină de fiţe aproape întotdeauna este mai bine văzut decât cel care a performat”, a declarat Iohannis.
Cuvantul “politruc” provine din limba rusa (“politruk”) si descrie un instructor politic in armata sovietica. In politica post-decembrista din Romania, termenul “politruc” a fost asociat in permanenta cu o latura negativa a politicienilor, fiind folosit cu un profund sens peiorativ.