Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, că va încerca o mediere între Guvern şi Banca Naţională a României şi că îi va chema la Cotroceni „şi pe unii, şi pe alţii” în zilele următoare.
„Am decis să încerc o mediere între Guvern şi BNR. În zilele următoare îi voi invita şi pe unii, şi pe alţii la Cotroceni”, a spus şeful statului.
Iohannis a precizat, în context, că „s-a mers cam departe cu unele afirmaţii destul de contondente în ultima vreme”
Liviu Dragnea a atacat dur BNR joi seară, afirmând că declaraţii ale reprezentanţilor acesteia, ale preşedintelui şi ale liderilor opoziţiei „prea sunt coordonate”, concluzia sa fiind că „în momentul în care România încearcă să se ridice, e cineva care îi dă la picioare”.