Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că pensiile vor fi majorate, dar nu cu 40% aşa cum propusese PSD, deoarece nu există momentan fondurile necesare. Guvernul va stabili în ce cuantum vor creşte pensiile.
„E evident că o creştere de 40% a pensiilor, pur şi simplu, nu este posibilă, nu sunt banii. Pe de altă parte, e rezonabil să ne gândim la o creştere a pensiilor. Nu putem să lăsăm categoria cea mai vulnerabilă, pensionarii, să plătească integral costurile recesiunii, contracţiei economice. Dar şi aici, justa măsură este importantă. Vă spun clar: pensiile vor crește. Guvernul va calcula cu cât”, a declarat şeful statului.
„Planul nostru este să ne ținem de promisiunea cu privire la creșterea pensiilor. Fiecare dintre noi avem bunici, eu sunt un om care discută zilnic cu pensionarii, eu știu presiunea zilnică pe care o au să-și acopere nevoile. Nu este un cadou sau un gest frumos, este o necesitate. În condițiile în care am trecut printr-o criză economică și economia a fost zguduită, este responsabilitatea noastră, dincolo de alegeri și de orice calcul electoral, să vedem care este fundamentul în buget și asta va face ministrul Finanțelor în zilele următoare.
Pensiile trebuie să crească. Pensiile în acest moment nu mai pot susține nevoile oamenilor. Dorința noastră este să fie o creștere sustenabilă și pentru acest an și pentru anul viitor, care în același timp să fie o creștere suportabilă și în anii viitori”, a spus Violeta Alexandru la Realitatea Plus.