Klaus Iohannis atacă la CCR modificarea Legii educaţiei naţionale, privind retragerea titlului de doctor

Textul sesizării, făcut public de Administraţia Prezidenţială.

„La data de 10 aprilie 2019, Parlamentul României a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011 (Pl -x nr. 66/2016).

Ținând cont de faptul că forma legii transmise la promulgare este una ulterioară procedurii de reexaminare, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 624/26 octombrie 2016 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 937 din 22 noiembrie 2016) și având în vedere faptul că Parlamentul a adoptat o serie de reglementări care sunt contrare și excedează limitelor deciziei menționate, considerăm că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 este adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (2) și (4) din Constituție. Totodată, considerăm că legea menționată fost adoptată și cu încălcarea prevederilor art. 61 alin. (2) și ale art. 75 alin. (1) din Constituție.

Încălcarea prevederilor 147 alin. (2) și (4) din Constituție
La data de 13 octombrie 2016, Guvernul României, precum și un grup de senatori au formulat o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011, solicitând instanței constituționale să constate că Parlamentul a adoptat această lege cu nerespectarea dispozițiilor art. 77 alin. (3) privind procedura de adoptare a legii după reexaminare, ca urmare a solicitării Președintelui României, a dispozițiilor art. 61 alin. (2) privind principiul bicameralismului, precum și cele ale art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală referitoare la calitatea legii. Ca urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 624 din 26 octombrie 2016, după parcurgerea procedurilor legislative parlamentare, Parlamentul a adoptat Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011 în forma dedusă controlului Curții Constituționale prin prezenta sesizare.

Alte articole

Curtea Consituțională dă undă verde legii PSD de plafonare a dobânzilor nesimțite de 800%. Inițiatorul legii, senatorul Daniel Zamfir: S-a sfârșit calvarul!

Curtea Constituțională de la Chișinău ia în calcul scoaterea în afara legii a Partidului ȘOR. Susținătorii protestează în fața instituției: ”Vrem cu Rusia!”

I.1. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 624/2016, Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011 a fost declarată neconstituțională, în integralitatea sa, prin raportare la dispozițiile art. 61 alin. (2) din Legea fundamentală.

Considerăm că legea supusă controlului de constituționalitate contravine prevederilor art. 147 alin. (2) și (4) din Legea fundamentală, întrucât aceasta a fost adoptată, în procedura reexaminării, cu ignorarea Deciziei nr. 624/2016 și a jurisprudenței constante a Curții Constituționale în ceea ce privește constatarea neconstituționalității în ansamblu a unei legi.

Astfel, cu privire la efectul deciziilor Curții Constituționale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate a priori Constituția prevede la art. 147 alin. (2) că: „În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale”.

Aplicând acest text la situația în care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi în ansamblul său, și nu doar a unor dispoziții din aceasta, instanța constituțională a stabilit, pe cale jurisprudențială, faptul că „pronunțarea unei astfel de decizii are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecința fiind încetarea procesului legislativ în privința respectivei reglementări”. Totodată, în considerarea prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituție, care stabilesc că „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării”, instanța constituțională a reținut: „competența de legiferare a acestuia cu privire la un anumit domeniu nu poate fi limitată dacă legea astfel adoptată respectă exigențele Legii fundamentale”. Prin urmare, opțiunea legiuitorului de a legifera în materia în care Curtea Constituțională a admis o sesizare de neconstituționalitate cu privire la o lege în ansamblul său presupune parcurgerea tuturor fazelor procesului legislativ prevăzut de Constituție și de regulamentele celor două Camere ale Parlamentului. (Decizia nr. 308/2012, Decizia nr. 1/2014, Decizia nr. 619/2016 sau Decizia nr. 432/2018).

Astfel, potrivit jurisprudenței instanței constituționale, efectul juridic al unei decizii prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unei legi în integralitatea sa, în cadrul controlului de constituționalitate ex ante, se subsumează art. 147 alin. (2) și (4) din Legea fundamentală. De aceea, prin interpretarea coroborată a acestor norme constituționale, instanța constituțională a configurat, pe cale jurisprudențială, soluția de urmat în cazul în care un întreg act normativ, și nu doar dispoziții din acesta, este neconstituțional (Decizia nr. 308/2012, Decizia nr. 1/2014, Decizia nr. 619/2016, Decizia nr. 432/2018 sau Decizia nr. 89/2017) statuând că „situația determinată de constatarea neconstituționalității legii în ansamblul său […] are un efect definitiv cu privire la acel act normativ, consecința fiind încetarea procesului legislativ în privința respectivei reglementări”.

Reexaminarea, așa cum este menționată în cuprinsul art. 147 alin. (2) din Constituție, vizează exclusiv punerea de acord cu decizia Curții a acelor dispoziții constatate neconstituționale, dintr-o lege nepromulgată încă. Așadar, procedura reexaminării nu poate fi aplicată când în discuție este un act normativ declarat neconstituțional în ansamblul său. Așa cum a arătat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, în acest caz legiuitorul nu poate acoperi viciul de constituționalitate constatat prin respectiva decizie de admitere prin procedura reexaminării, urmând a constata încetarea procesului legislativ, la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, fără a fi necesară declanșarea unei proceduri parlamentare distincte în acest sens. Aceasta deoarece însăși Decizia Curții reprezintă, prin raportare la art. 147 alin. (4) din Constituție, temeiul pentru încetarea de drept a respectivului demers legislativ, la fel cum procedura reexaminării legii este deschisă de drept odată cu publicarea unei decizii prin care Curtea Constituțională constată neconstituționalitatea unor dispoziții dintr-o lege, în cadrul controlului de constituționalitate a priori. Mai departe, este opțiunea legiuitorului dacă decide să mai legifereze în respectiva materie sau nu, iar dacă își menține voința de reglementare, atunci trebuie să o facă ab initio, în cadrul unui nou proces legislativ, cu parcurgerea tuturor etapelor sale specifice: înregistrarea unei inițiative legislative, însoțită de expunerea de motive, solicitarea și obținerea avizelor necesare, procedura întocmirii rapoartelor în comisiile de specialitate ale fiecărei Camere, dezbaterile și votul din fiecare Cameră, potrivit competenței stabilite de art. 75 din Constituție. Această concluzie se impune prin prisma considerentelor de principiu reținute constant în jurisprudența Curții, potrivit cărora forța obligatorie care însoțește actele jurisdicționale ale Curții – deci și deciziile – se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină aceasta (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012). Instanța constituțională a reținut, totodată, că nicio altă autoritate publică nu poate contesta considerentele de principiu rezultate din jurisprudența Curții Constituționale, aceasta fiind obligată să le aplice în mod corespunzător, respectarea deciziilor Curții Constituționale fiind o componentă esențială a statului de drept.

Toate aceste considerente se aplică mutatis mutandis și legilor de aprobare a unei ordonanțe a Guvernului. În acest sens, instanța constituțională a statuat prin Decizia nr. 76/2019 referitoare la admiterea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2017 pentru modificarea art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 că „efectul juridic al prezentei decizii este circumscris art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală și jurisprudenței Curții în materie (…), astfel că Parlamentului îi revine obligația să constate încetarea de drept a procesului legislativ, ca urmare a constatării neconstituționalității legii, în integralitatea sa, iar, în ipoteza inițierii unui nou demers legislativ cu privire la același domeniu de reglementare, să se conformeze celor statuate prin decizia de față.”

Față de împrejurarea că prin Decizia nr. 624/2016 Curtea Constituțională a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011 este neconstituțională în ansamblul său și față de jurisprudența instanței constituționale în această materie (anterior amintită), Parlamentul avea obligația de a constata încetarea de drept a procedurii legislative inițiale în privința respectivei reglementări (legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016) și de a identifica soluția constituțională cu privire la soarta Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016, având în vedere că dispozițiile art. 115 alin. (7) teza I din Constituție impun ca Parlamentul să se pronunțe prin lege fie în sensul aprobării, fie în cel al respingerii unei ordonanțe a Guvernului.

I.2. Analizând forma legii transmise la promulgare, constatăm că Parlamentul a decis să nu înceteze procesul legislativ în privința acestei reglementări și a considerat că Decizia Curții Constituționale nr. 624/2016 a avut ca efect redeschiderea procedurii de reexaminare a legii, în vederea punerii de acord a prevederilor neconstituționale cu decizia instanței constituționale în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituție.

Ținând cont de cele de mai sus și în situația în care Curtea Constituțională respinge ca neîntemeiate criticile de la punctul I.1. formulate prin prezenta obiecție de neconstituționalitate, solicităm instanței de contencios constituțional să analizeze și următoarele aspecte de neconstituționalitate referitoare la depășirea limitelor deciziei Curții Constituționale, cu nerespectarea dispozițiile art. 147 alin. (2) din Constituție, potrivit argumentelor ce urmează a fi prezentate mai jos.

În cazul de față, Parlamentul a eliminat unele texte, a adăugat unele noi și a operat modificări, fără ca acestea să fi făcut obiectul sesizării de neconstituționalitate și, în mod evident, contrar soluției dispuse de către instanța constituțională prin Decizia nr. 624/2016. Examinând legea adoptată de Parlament în forma în care aceasta a fost retrimisă la promulgare, reiese că anumite texte din legea criticată au fost eliminate, iar altele au fost modificate deși acestea nu au făcut obiectul sesizării de neconstituționalitate, în timp ce altele au fost introduse fără ca acestea să aibă vreo legătură cu forma inițială a legii sau să se fi regăsit în conținutul său, așa cum aceasta a fost supusă controlului de constituționalitate.

Intervenția legislativă de la art. unic pct. 1 din legea dedusă controlului de constituționalitate vizează modificarea art. unic pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2016 referitor la introducerea unui nou articol, art. 1461, după art. 146 din Legea nr. 1/2011, prin care stabilește că titlul de doctor încetează să mai producă efecte juridice din momentul comunicării dispoziției de retragere a acestuia. De asemenea, art. unic pct. 2 din legea criticată prevede introducerea unui nou articol, art. 1462, după art. 1461, care prevede că diploma de doctor este revocată sau anulată prin hotărârea definitivă a unei instanțe judecătorești, iar prin derogare de la alin. (6) al art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituția emitentă introduce acțiunea în anulare a diplomei, în termen de un an de la data dispoziției de retragere a titlului de doctor.

Or, cu privire la aceste noi reglementări – modificarea art. 1461 și introducerea art. 1462 – Parlamentul nu avea deschisă calea reexaminării, întrucât acestea nu numai că nu au făcut obiectul sesizării de neconstituționalitate și, prin urmare, nici al controlului Curții Constituționale, dar nu au făcut parte din forma inițială a legii, supuse controlului de constituționalitate. În acest sens, este și jurisprudența instanței constituționale care, prin Decizia nr. 515/2004, statuează în legătură cu dispozițiile art. 147 alin. (2) din Constituție că acestea „se referă la reexaminarea unei legi sau a unor dispoziții legale a căror neconstituționalitate a fost constatată printr-o decizie a Curții Constituționale, pronunțată cu ocazia controlului de constituționalitate a priori…” și că acest text „limitează reluarea procesului legislativ de reexaminare numai cu privire la dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale de către Curtea Constituțională.” Totodată, prin Decizia nr. 75/2019, Curtea Constituțională a stabilit potrivit paragrafului 48: „Ca efect al prezentei decizii, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile legii în limitele deciziei Curții Constituționale, ceea ce presupune ca dezbaterea parlamentară să fie reluată în limitele cererii de reexaminare, însă numai cu privire la dispozițiile care au făcut obiectul sesizării și controlului de constituționalitate în prezenta cauză.”

Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 624/2016, că dispozițiile art. unic pct. 11 [referitor la introducerea alin. (54) la art. 168 din Legea nr. 1/2011], dispozițiile art. unic pct. 13 [ referitor la modificarea art. 168 alin. (72) din Legea nr. 1/2011], precum și dispozițiile art. unic pct. 17 [referitor la modificarea art. 170 în privința retragerii titlului de doctor/anularea diplomei] din legea supusă controlului de constituționalitate sunt neconstituționale și contravin art. 1 alin. (5) din Constituție. Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a făcut mai multe precizări referitoare la reglementarea domeniului retragerii titlului de doctor și al revocării sau anulării diplomei de doctor și a lămurit aspecte privind efectele juridice ale sancțiunilor civile aplicate (a se vedea paragrafele 45-57). Chiar dacă legea transmisă la promulgare, după reexaminarea sa de către Parlament, ca urmare a deciziei Curții Constituționale, are ca obiect modificarea și introducerea unor dispoziții noi care au ca temă tocmai problematica retragerii titlului de doctor și revocarea sau anularea diplomei de doctor, considerăm că în privința art. 1461 Parlamentul nu putea să intervină deoarece acesta nu a fost supus controlului de constituționalitate. În acest caz, față de considerentele Deciziei nr. 624/2016, reexaminarea putea viza cel mult intervenții asupra dispozițiilor modificatoare ale art. 168, respectiv ale art. 170 din Legea nr. 1/2011, iar în măsura în care se considera necesar, Parlamentul ar fi putut să opereze numai modificări corelative asupra art. 1461 din Legea nr. 1/2011. Potrivit jurisprudenței sale constante, Curtea Constituțională a statuat că, în cadrul procedurii de reexaminare, Parlamentul poate modifica și alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispozițiile declarate ca fiind neconstituționale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării și, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziții ale legii ca operațiune de tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări de substanță legii în cauză (a se vedea Decizia nr. 1.177 din 12 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 20 decembrie 2007, Deciziile nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, sau Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 146 din 15 februarie 2018 și Decizia nr. 61/2018 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 204 din 6 martie 2018).

De asemenea, făcând abstracție de neconstituționalitatea în ansamblu, învederăm faptul că din legea criticată lipsesc dispozițiile cuprinse la art. unic pct. 1-5, 7-8, 12, 14-16, 18-23 referitoare la modificarea Legii nr. 1/2011, astfel cum acestea erau prevăzute în legea adoptată în prima fază, anterior realizării controlului de constituționalitate. Întrucât asupra acestor prevederi instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat prin efectuarea controlului de constituționalitate, considerăm că eliminarea acestor dispoziții s-a făcut cu depășirea limitelor Deciziei Curții Constituționale.

Prin urmare, în cazul de față, ca efect al depășirii de către Parlament a limitelor reexaminării, dispozițiile art. 147 alin. (2) din Constituție au fost încălcate. Mai mult decât atât, considerăm că, în acest mod, legea a fost adoptată cu ignorarea celor statuate prin Decizia nr. 624/2016 și prin jurisprudența constantă a Curții Constituționale, înfrângând în acest mod caracterul obligatoriu al deciziilor instanței de contencios constituțional. Astfel, legea s-a adoptat prin înlăturarea efectului deciziei instanței constituționale, care este unul general obligatoriu, inclusiv pentru legiuitor. De aceea, ținând cont de aceste argumente, cât și de cele anterior expuse, considerăm că legea criticată a fost adoptată și cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituție.

Încălcarea prevederilor art. 61 alin. (2) și ale art. 75 alin. (1) din Constituție
În situația în care Curtea Constituțională respinge ca neîntemeiate criticile de la punctul I formulate prin prezenta obiecție de neconstituționalitate, solicităm instanței de contencios constituțional să analizeze și următoarele aspecte de neconstituționalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 61 alin. (2) și ale art. 75 alin. (1) din Constituție, potrivit argumentelor ce urmează a fi prezentate mai jos.

Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 a fost adoptată cu nesocotirea prevederilor art. 61 și ale art. 75 din Constituție, fiind încălcată competența primei Camere sesizate, Camera Deputaților, care nu a dezbătut textul și soluțiile adoptate de Senat. În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituționalitate nesocotește și principiile constituționale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament.

În forma adoptată de Camera Deputaților, în calitate de primă Cameră competentă, articolul unic al legii supuse controlului de constituționalitate conținea un singur punct, prin care modifica dispozițiile art. 1461 din Legea nr. 1/2011, în sensul stabilirii momentului de la care diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice, respectiv de la momentul pronunțării unei hotărâri definitive a unei instanțe judecătorești în acest sens.

Cu ocazia adoptării legii criticate de către Camera decizională, Senatul introduce în Legea nr. 1/2011 un nou articol, art. 1462, potrivit căruia diploma de doctor este revocată sau anulată prin hotărârea definitivă a unei instanțe judecătorești. Totodată, la alin. (2) al acestui articol nou introdus, se stabilește o derogare de la dispozițiile alin. (6) al art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 în sensul stabilirii obligației, iar nu a posibilității instituției emitente de a introduce acțiunea în anularea diplomei, în termen de un an de la data dispoziției de retragere a titlului de doctor. Așadar, în cazul de față, prima Cameră sesizată nu a avut ocazia să analizeze, să dezbată și să hotărască asupra soluțiilor legislative nou introduse de Camera decizională.

Art. 75 din Legea fundamentală stabilește competențe de legiferare potrivit cărora fiecare dintre cele două Camere are, în cazurile expres stabilite, fie calitatea de primă Cameră sesizată, fie pe cea de Cameră decizională. Ținând seama de indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ suprem al poporului român, Constituția nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut și de cealaltă Cameră. Acest articol a introdus după revizuirea Constituției României în octombrie 2003, soluția obligativității sesizării, în anumite materii, ca primă Cameră, de reflecție, a Senatului sau, după caz, a Camerei Deputaților și, pe cale de consecință, reglementarea rolului de Cameră decizională, pentru anumite materii, a Senatului și, pentru alte materii, a Camerei Deputaților, tocmai pentru a nu exclude o Cameră sau alta din mecanismul legiferării.

Curtea Constituțională a statuat că principiul bicameralismului izvorăște din art. 61 alin. (2) și art. 75 din Constituție. În jurisprudența constituțională au fost stabilite două criterii esențiale (cumulative) pentru a se determina cazurile în care în procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existența unor deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului și, pe de altă parte, existența unei configurații semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Chiar dacă aplicarea acestui principiu nu poate deturna rolul de Cameră de reflecție a primei Camere sesizate (Decizia nr. 1/2012), legiuitorul trebuie să țină cont de limitele impuse de principiul bicameralismului. În Decizia nr. 624/2016, Curtea a arătat că în Camera decizională se pot aduce modificări și completări propunerii legislative, dar Camera decizională „nu poate însă modifica substanțial obiectul de reglementare și configurația inițiativei legislative, cu consecința deturnării de la finalitatea urmărită de inițiator”.

Mai mult, prin Decizia nr. 62/2018, Curtea Constituțională a statuat că în analiza respectării acestui principiu „trebuie avut în vedere (a) scopul inițial al legii, în sensul de voință politică a autorilor propunerii legislative sau de filosofie, de concepție originară a actului normativ; (b) dacă există deosebiri majore, substanțiale, de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului; (c) dacă există o configurație semnificativ diferită între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului”.

De asemenea, Curtea Constituțională a stabilit, prin Decizia nr. 472/2008, că: „Dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracție de evaluarea acesteia în plenul celor două Camere ale Parlamentului nostru bicameral. Așadar, modificările și completările pe care Camera decizională le aduce asupra proiectului de lege adoptat de prima Cameră sesizată trebuie să se raporteze la materia avută în vedere de inițiator și la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situația ca o singură Cameră, și anume Camera decizională, să legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului (…) și a competențelor stabilite pentru cele două Camere, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea fundamentală”.

Totodată, prin Decizia nr. 624/2016, Curtea Constituțională a statuat că art. 75 alin. (3) din Constituție, prin folosirea sintagmei „decide definitiv” cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătută în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări și completări. Curtea a subliniat că, în acest caz, Camera decizională nu poate însă modifica substanțial obiectul de reglementare și configurația inițiativei legislative, cu consecința deturnării de la finalitatea urmărită de inițiator.

În cazul de față, Senatul, adoptând în calitate de Cameră decizională Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, a sustras dezbaterii și adoptării primei Camere sesizate completări care vizează aspecte importante ale legii, precum momentul de la care produce efecte retragerea titlului de doctor, modul de revocare sau anulare a diplomei de doctor ori derogarea expresă de la prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 cu privire la stabilirea obligației în sarcina instituției emitente de a introduce acțiunea în anularea diplomei, ceea ce contravine art. 61 alin. (2) și art. 75 alin. (1) din Constituție. Așadar, între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, există o deosebire majoră de conținut juridic, care nu se limitează numai la soluții legislative asupra Legii nr. 1/2011, pe care prima Cameră nu le-a analizat, dar vizează și instituirea unei derogări în materia contenciosului administrativ – care nu făcea obiectul de reglementare al legii criticate.

Prin raportare la cel de-al doilea criteriu, forma adoptată de prima Cameră are un singur articol, în timp ce cea adoptată de Camera decizională are un articol unic, dar cu două puncte, configurația între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului fiind una semnificativ diferită. Astfel, forma legii adoptate de Senat introduce în Legea nr. 1/2011 dispoziții noi, care nu au fost avute în vedere de prima Cameră. În jurisprudența sa (Decizia nr. 62/2018), Curtea Constituțională a reținut existența unei configurații semnificativ diferite în situații asemănătoare, în care forma primei Camere sesizate conținea un articol unic, iar forma Camerei decizionale conținea două articole.

În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteți sesizarea de neconstituționalitate și să constatați că prevederile Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011 sunt neconstituționale, în ansamblu”.