Klaus Iohannis, către liberali, la aniversarea a 140 de ani de PNL: Mi-a fost dor de voi

Preşedintele Klaus Iohannis a participat miercuri la concertul dedicat aniversării a 140 de ani de la înfiinţarea PNL, a declarat că îi dorește pe liberali la guvernare. În discursul susţinut după ce a primit distincţia IC Brătianu, Klaus Iohannis le-a transmis foştilor colegi din partid că le simte lipsa.
Filip Stan
20 mai 2015, 19:13
Klaus Iohannis, către liberali, la aniversarea a 140 de ani de PNL: Mi-a fost dor de voi

Klaus Iohannis a avut un discurs presărat cu câteva glume care au fost apreciate de asistenţă. „Sunt mişcat şi onorat să fiu din nou în mijlocul vostru, între voi, cu voi, de care mă simt atât de aproape. Dar nu pentru a vă povesti despre mine sunt aici, ci pentr a vă spune câteva lucruri despre izbândă. Ar putea să vă mire, însă sunt hotărât ca în această seară să vorbesc ceva mai mult. Şi nu pentru că sunt decis să-mi schimb stilul, ci pentru că evenimentul de azi este unul cu totul special.

Mi-a fost dor de voi”, le-a spus Klaus Iohannis foştilor săi colegi din PNL, imediat după primirea premiului.

La evenimentul de miercuri seara, organizat la Opera Română, au participat și copreședinții PNL, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, președintele de onoare Mircea Ionescu-Quintus, fostul președinte al liberalilor, Crin Antonescu, președintele PSRo, Mircea Geoană, parlamentari liberali.

„PNL nu înseamnă doar numele, tradiţia şi istoria. Pentru mine, liberal e cel care practică liberalismul nu cel care se declară sus şi tare liberal. De aceea, vă cer cu multă încredere să duceţi mai departe ideile şi valorile liberalismului. Mândria noastră e aceasta: demnitatea unui partid care a plecat acum 140 de ani să-şi găsească calea şi, prin tot ce a înfăptuit şi a realizat, cred cu tărie că a găsit-o”, a spus Klaus Iohannis.

„Am avut marea onoare și plăcerea să primesc premiul Brătianu, ca persoană care este din afara partidului, dar m-am bucurat foarte mult să-i revăd pe colegii mei și discursurile au fost foarte emoționante. O atmosferă foarte frumoasă”, a declarat Iohannis, după eveniment.

La finalul evenimentului, Klaus Iohannis a declarat că şi-i doreşte pe liberali la guvernare. 

Întrebat astfel de presă dacă şi-i doreşte mai repede la guvernare pe cei din PNL, Iohannis a răspuns: „Mi-i doresc la guvernare, şi le doresc la guvernare”.

Întrebat dacă acest lucru se va întâmpla anul acesta, ţinând cont de anunţata moţiune de cenzură a liberalilor, Klaus Iohannis a spus: „Da, vom vedea, cine ştie?”.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cel mai căutat oraș din România. Se poate transforma în poarta Europei, e înconjurat de stațiuni de top și ar putea să dea lovitura în următorii ani
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Traian Băsescu și alegerile din 2004. Mărturii după două decenii
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI