„Comisia a venit cu o propunere care în esenţă credem că este corectă. Frontexul face o treabă bună şi îmi place să reamintesc că România este foarte implicată în Frontex, însă este nevoie de mai mult, asta însemnând că trebuie să ne gândim dacă nu creştem efectivele Frontex şi dacă le dăm atribuţii un pic mai clare în combaterea migraţiei ilegale şi în zona de frontiere externe ale Uniunii”, a declarat Iohannis înainte de reuniunea informală a Consiliului European de la Salzburg, întrebat care este poziţia României cu privire la extinderea mandatului Frontex.
Şeful statului a arătat că la reuniunea informală a Consiliului European de miercuri seară s-a discutat despre migraţie, urmând ca joi să fie abordate teme precum securitatea internă şi Brexit.
„Avem un summit informal început aseară, se continuă astăzi. Tema principală este migraţia şi securitatea internă. Aseară am discutat despre chestiunea migraţiei, aspectele interne şi chiar dacă este un summit informal, nu se iau decizii, se armonizează poziţii. Concluzia cea mai importantă este că trebuie să lucrăm repede la câteva regulamente care permit abordarea mai tehnică, mai instituţională a fenomenului migraţionist şi relocarea migranţilor. Astăzi, în sesiunea de dimineaţă, discutăm aspecte de securitate internă, colaborarea poliţienească, colaborarea judiciară, securitatea graniţelor externe şi, în ultima parte, chestiuni legate de Brexit”, a afirmat Iohannis.