Klaus Iohannis dă ultimatum: „PSD să aleagă între ei şi noi”

Klaus Iohannis a dat un ultimatum, astăzi, partenerilor de alianță social-democrați, în chestiunea negocierilor pentru structura viitorului Guvern.
Filip Stan
13 feb. 2014, 09:25
Klaus Iohannis dă ultimatum:

„PSD va trebui să aleagă, simplu, între noi și ei. Noi nu putem să acceptăm ca PC să fie pus pe picior de egalitate cu PNL. Noi am venit cu niște propuneri rezonabile, nu am vrut să luăm locul nimănui. Chiar am acceptat ca unii miniștri delegați ai PSD să devină miniștri plini, deși noi nu am cerut nimic în plus, am venit cu niște oameni pe niște funcții care oricum erau ale PNL”, a declarat primarul Sibiului, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Primărie.

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a menţionat că nu s-a discutat nici în partid, nici în timpul negocierilor cu partenerii de alianţă despre ieşirea de la guvernare a liberalilor.

El a admis că există o stare de tensiune din cauza acestor negocieri şi că este o criză în USL

Klaus Iohannis a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, cum comentează declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, care a vorbit despre instaurarea unui climat de instabilitate şi nesiguranţă din cauza negocierilor prelungite din USL, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Nu cred că s-a instaurat un climat de nesiguranţă. Cu certitudine s-a instaurat o criză guvernamentală care va fi rezolvată într-un fel sau altul. Nu mi se pare o problemă majoră pentru România în această fază, indiferent dacă USL va cădea la pace sau vor fi necesare alte negocieri. România nu este nici în instabilitate, nici democraţia nu este în pericol. Pot să-l liniştesc pe preşedinte”, a afirmat Iohannis.

Potrivit acestuia, „nu este adevărat” că prelungirea unor negocieri politice înseamnă că „e catastrofă, ţara intră în instabilitate şi alte lucruri la fel de grave şi groaznice”.

„Apare impresia că, dacă două partide sau entităţi politice intră la negocieri, trebuie să se termine repede, altfel e catastrofă, ţara intră în instabilitate şi alte lucruri la fel de grave şi groaznice. Nu e adevărat. O negociere politică nu trebuie să se termine nici într-o zi, nici în două, nici în două săptămâni. Dacă aduce ceva şi ceva a existat întotdeauna la negocierile politice. Nu trebuie să ne grăbim peste măsură. Eu cred că, dacă mai stăm un pic, avem răbdare, revine PSD şi renunţă la o solicitare care nu este bună”, a spus Iohannis.

El a precizat că, în pofida problemelor din USL, „ministerele, tehnic, funcţionează”.

„Sunt miniştri, unii interimari, unii demisionari, dar oamenii din minister sunt acolo. Şedinţele de Guvern se desfăşoară. Se lucrează. Starea de instabilitate nu există. Suntem departe de situaţia ideală în care avem un Guvern care lucrează concentrat, atrage fonduri europene şi face treabă cu încurajarea investitorilor şi a economiei reale. Nu suntem acolo fiindcă există o stare de tensiune”, a afirmat Iohannis.

Potrivit acestuia, chiar dacă şansele ca negocierile să aibă un rezultat favorabil scad exponenţial cu trecerea timpului, „ele nu ajung niciodată la zero” şi mai există o şansă de reuşită.

În plus, când a fost întrebat dacă liderul PNL, Crin Antonescu, a negociat cu demisia din fruntea Senatului pe masă, Iohannis a răspuns: „Nu au fost hârtii pe masă, doar nişte alune”.

El a precizat că nici ieşirea de la guvernare „nu a fost pe masă, lângă alune” şi a spus că speră ca nici la reluarea negocierilor ieşirea de la guvernare „să nu fie pusă pe masă”.

Klaus Iohannis a mai fost întrebat de ce se teme PSD de el.

„Nu cred că se teme PSD de mine, nu cred că se teme cineva de mine. Dacă merg în Guvern, eu merg acolo să lucrez, nu ca să încurc treburile. Eu nu sunt încurcătorul nimănui. Nu cred că eu sunt mărul discordiei din USL. Sunt nişte principii de alianţă care s-au mai discutat”, a răspuns Iohannis.

Klaus Iohannis susţinea zilele trecute că Uniunea Social Democrată, formată din PSD, UNPR și PC, nu schimbă nimic în Guvern, dar cu siguranță dă de gândit, chiar dacă este o alianță pentru alegerile europarlamentare, și e un semnal puternic de care liberalii vor ține cont în negocieri. 

Dacă negocierile vor merge bine astăzi și ne înțelegem, vom trece și peste acel semnal dat de USD și vom merge mai departe ca și USL. Voi merge la minister și bineînțeles că o să îndeplinesc condițiile cerute de lege, asta cu sau fără părerea lui ANI. (…) Pe mine mă interesează ce scrie în lege”, a declarat Iohannis, într-o conferință de presă susținută la Sibiu.

Klaus Iohannis sună alarma: USD dă de gândit, e un semnal puternic. PNL va ţine cont în negocieri VIDEO

Potrivit acestuia, „varianta optimală” privind schimbarea structurii Guvernului este ca marți USL să continue negocierile, miercuri să se dea votul în Parlament, iar joi ar urma să aibă loc instalarea în funcții a noilor miniștri.

„Eventuala demisie (din funcția de primar al Sibiului — n.r.) apare, sigur, înainte de depunerea jurământului. Cu cinci minute înainte”, a dat asigurări Iohannis, potrivit Agerpres.

Klaus Iohannis a ținut să menționeze că îi este foarte greu să renunțe la funcția de primar. „Eu am spus ce am spus nu ca să impresionez pe cineva sau ca să aibă PSD motiv să îmi dea replici. Eu chiar nu-mi doresc să plec de-aici, dar dacă situația acum a evoluat așa și am făcut pasul cu PNL, mi-l asum. Asta nu înseamnă că plec bucuros sau săltăreț sau oricum vreți altcumva. Nu, deloc”, a mărturisit primarul Sibiului.

Cătălin Ivan: PSD ale USL

Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, răspunde afirmației lui Klaus Iohannis, susținând că PSD nu trebuie să aleagă între PNL și PC, din moment ce, în 2012, românii au sprijinit întreg proiectul USL.
„PSD nu trebuie să aleagă între PNL și PC! Oamenii ne-au votat în 2012 ca Uniunea Social Liberală, iar PSD alege această formulă. Domnul Klaus Iohannis se află într-o eroare scuzabilă, pentru că, în 2012, domnia sa nu era în USL, ba chiar a fost la Sibiu în competiție cu USL”, afirmă purtătorul de cuvânt al PSD.

„Am încredere că situația actuală va fi rezolvată foarte rapid, iar domnul Iohannis va începe să lucreze în Guvern în scurt timp, așa cum a și anunțat premierul Ponta. Astfel încât să revenim cu toții la prioritățile adevărate, cele care contează pentru români”, susține Cătălin Ivan.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii care au dreptul de a-și alege pensia. Ce spune, concret, legea
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!