”Pentru românii din Marea Britanie înseamnă ce a însemnat şi prima formă şi ar fi foarte bine dacă, de data aceasta, am ajunge la o înţelegere care se pune în practică. În acord, lucrurile care au fost acceptate de ambele părţi nu au fost schimbate. Ceea ce s-a renegociat şi s-a schimbat în unele părţi, este înţelegerea pe graniţa între Irnanda şi Irlanda de Nord. Sunt foare bucuros că s-au făcut progrese semnificative, trebuie să vedem dacă reuşim în Consiliu – şi sunt oprimist – să aprobăm Acordul pe urmă să vedem dacă şi la Londra se va găsi o aprobare”, a declarat Klaus Iohannis joi, la Bruxelles, referitor la Acordul pentru Brexit.
”Cea mai bună variantă ar fi un Brexit cu acord care, în cazul nostru, ar însemna ca ceţăţenilor români să le fie asigurate toate drepturile”, a mai spus şeful statului.
Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE) au ajuns la un nou acord al Brexitului, a anunţat joi premierul britanic Boris Johnson.