Klaus Iohannis despre Brexit: Este nevoie de o negociere secvenţială

Președintele Klaus Iohannis consideră că în cazul Brexit este nevoie de "o negociere secvențială", pentru început fiind necesare discuții pe "teme sensibile legate de cetățeni, bani și Irlanda".
Filip Stan
23 iun. 2017, 15:35
Klaus Iohannis despre Brexit: Este nevoie de o negociere secvenţială

„Am discutat la finalul ședinței de ieri despre Brexit, temă legată de articolul 50, deci în format UE 27. Am fost informați despre felul în care au pornit negocierile, că abia în această săptămână, luni, a avut loc prima rundă de negocieri. Inclusiv înainte de a părăsi formatul, doamna May ne-a informat despre o abordare din partea Marii Britanii. În ansamblu, pot să spun că lucrurile deocamdată sună bine și sper să avem rezultate destul de concrete până în toamna acestui an pe prima fază de negociere.

Toată lumea a acceptat — (…) și UE 27, și Marea Britanie — că este nevoie de o negociere secvențială, adică mai întâi se discută teme sensibile legate de cetățeni, bani și Irlanda, iar numai după ce se obține un progres semnificativ pe aceste teme se trece la o negociere paralelă, care pe urmă include și aspecte despre colaborarea pe viitor, după ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar”, a afirmat Iohannis la finalul reuniunii Consiliului European, potrivit Agerpres.

Potrivit șefului statului, aceste chestiuni au fost agreate și dau speranța „unor negocieri fructuoase”.

„Aceste chestiuni au fost în final agreate de toată lumea și ne dau speranța unor negocieri fructuoase (…) Și ce a propus doamna May legat de europenii care sunt rezidenți în Marea Britanie e un început bun, însă nu trebuie să ne pripim. Așteptăm documentele care vor fi publicate și de Marea Britanie, și de negociatorii UE 27 în această chestiune, după care, sigur, urmează faza de negociere”, a mai afirmat Iohannis.

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fanatik.ro
Drumul de mare viteză care va lega trei municipii din România. Cât mai au șoferii de așteptat până să circule pe el
Capital.ro
Legenda de care România s-a despărțit. A fost cel mai mare nume al țării. A reușit să scrie istorie pe tot globul
Playtech.ro
Se schimbă liderul în cursa pentru Cotroceni. Sondajul Polymarket indică o răsturnare de situație. Cine este favorit
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Sfaturile primite de o tânără din România care vrea să se mute în Spania. „Nu le ajunge salariul până la sfârșitul lunii”
wowbiz.ro
"M-a sunat și..." ULTIMA DISCUȚIE dintre Eugen Cristea și Cristina Deleanu, înainte să moară. Ce i-a transmis femeia cu care era de 40 de ani, la telefon
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Codul secret care a schimbat cursul istoriei a fost spart. Era considerat imposibil de decriptat
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Pensiile restante vor fi plătite în luna mai. Ce sume ajung în conturile pensionarilor în următoarele 4 zile
Cancan.ro
Viziunea SUMBRĂ a unui părinte de la Muntele Athos: 'Pe Nicușor Dan l-am văzut alb, inert, iar în spatele lui era o fiară mare'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Lege pentru cei care stau la curte. Distanță obligatorie față de gardul vecinului. Măsori sau mergi la tribunal
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Băiețel de 7 ani mort după ce a fost pedepsit de părinți să mănânce forțat
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
3.000 de lei pentru fiecare familie. Actele trebuie depuse imediat la primărie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Premieră la nivel național: un oraș din România va avea o pădure-parc imensă