Klaus Iohannis, despre o remaniere: Este posibilă dacă miniștrii n-au performat conform așteptărilor

Klaus Iohannis a declarat, marţi, că în această perioadă nu există o discuţie concretă despre remanierea unor miniştri din Guvernul Cîţu. În acelaşi timp, şeful statului nu exclude o remanierea unor miniştri "în măsura în care premierul va ajunge la concluzia că n-au performat conform aşteptărilor".
Alina Andrei
29 iun. 2021, 15:13
Klaus Iohannis, despre o remaniere: Este posibilă dacă miniștrii n-au performat conform așteptărilor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat referitor la o eventuală remaniere guvernamentală că este posibil oricând să se întâmple dacă premierul Florin Cîţu consideră că sunt miniștri care nu au performat.

„În măsura în care premierul va ajunge la concluzia că anumiţi miniştrii n-au performat conform aşteptărilor, este posibil cândva, dar nu există un orizont de aşteptare să se facă astfel de propuneri.

Nu există o discuţie concretă în această perioadă despre o remaniere”, a declarat Klaus Iohannis, după o întrevedere cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti, organizată de Preşedinţia portugheză la Consiliul Uniunii Europene.

Citeşte şi: Florin Cîţu, anunţ despre remanierea Guvernului: „Sunt miniştri care au o performanţă foarte bună şi sunt miniştri care au rămas în urmă”

Ludovic Orban, despre remaniere: „Din punctul meu de vedere, nu există niciun motiv de nemulţumire cu privire la activitatea miniştrilor”

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că nu există niciun motiv de nemulţumire cu privire la activitatea miniştrilor PNL, punctând că orice discuţie despre o eventuală remaniere i se pare nepotrivită.

„Am văzut că există discuţii legate de o eventuală remaniere. Eu nu am participat la nicio discuţie legată de vreo remaniere. Şi eu evaluez activitatea miniştrilor, în primul rând a miniştrilor PNL. Din punctul meu de vedere, nu există niciun motiv de nemulţumire cu privire la activitatea miniştrilor PNL, ca atare orice discuţie pe surse sau pe nesurse despre o eventuală remaniere mi se pare nepotrivită, mi se pare o discuţie care creează o instabilitate la nivel guvernamental numai aşa, din vorbe lansate pe la colţuri şi care, după părerea mea, este prematură şi inutilă.

Totuşi, Guvernul nu are nici şase luni complete de când este instalat. Sigur că trebuie făcută evaluare, că trebuie corectate în anumite ministere lucrurile care nu funcţionează aşa cum ne aşteptăm, sigur că trebuie crescută coeziunea în cadrul guvernării, dar o discuţie despre remaniere în momentul de faţă mi se pare fără fundament”, a subliniat Orban la Parlament.

El a afirmat că se lucrează la reforme, arătând că în ceea ce priveşte digitalizarea lucrurile au demarat.

„Se lucrează la reforme la ministere în toate domeniile de activitate. Pentru a putea adopta legi în aplicarea programului de guvernare, la nivelul coaliţiei trebuie să convenim asupra unor forme pe care să le susţinem toate formaţiunile politice din coaliţie, pentru că altfel nu există majoritate parlamentară”, a spus Ludovic Orban.

Citeşte şi: EXCLUSIV | Rareş Bogdan spulberă o posibilă remaniere în funcţie de opţiunile de la congresul PNL. „Ar fi extrem de grav ca acest lucru să se întâmple”

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Ingredientul banal care alungă șoarecii și șobolanii. Este nelipsit din bucătăriile românilor
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Se apropie sfârșitul lui Georgescu? Înregistrări compromițătoare
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Videoclipul tulburător cu Andrei Perneș, care s-a viralizat după moartea lui. Internauții au rămas fără cuvinte: „Parcă îți spui povestea...”
Cancan.ro
BREAKING | Soțul Georgianei Lobonț, condamnat la închisoare! Judecătorilor nu le-a venit să creadă ce aud! Ce infracțiune gravă a recunoscut că a comis
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind turului doi al alegerilor prezidențiale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Acțiunile Tesla scad cu peste 7% pe fondul controversei politice a lui Elon Musk
MediaFlux
RĂSTURNARE privind PREZIDENȚIALELE! Viitorul președinte al ROMÂNIEI (ULTIMUL SONDAJ)
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar