Klaus Iohannis, despre suspendare: Pentru un preşedinte în funcţie, este un joc facil şi cu câştig

Klaus Iohannis spune că nu s-a temut de o posibilă suspendare din funcţia de preşedinte de către PSD, pentru că o astfel de acţiune este întotdeauna în favoarea celui suspendat.
Filip Stan
13 nov. 2019, 18:57
Klaus Iohannis, despre suspendare: Pentru un preşedinte în funcţie, este un joc facil şi cu câştig

„În realitate, pentru un preşedinte în funcţie, suspendarea este un joc facil şi cu câştig clar. Asta ca să fim foarte lămuriţi. Deci de temut n-am avut de ce să mă tem. Ba chiar au fost etape în care recunosc că mi-ar fi convenit, fiindcă ar fi luat un pic din elanul PSD şi probabil m-ar fi ajutat electoral. Dar, în ansamblu, nu cred că suspendările preşedinţilor sunt soluţia la ceva într-o democraţie – decât, sigur, dacă există fapte grave de încălcare a Constituţiei, dar aşa ceva nu am avut încă în ultimii 30 de ani şi sper că nu o să avem niciodată aşa ceva”, a afirmat preşedintele, într-o conferinţă de presă.

În acest sens, preşedintele a făcut referire şi la o posibilă modificare a Constituţiei, astfel încât „o simplă majoritate” să nu aibă posibilitatea „să fluture această suspendare”.

„La noi, suspendarea este făcută sau vehiculată din motive strict politicianiste, de politică de partid şi probabil şi aici va trebui să ne gândim un pic dacă lucrurile sunt foarte bine stabilite, aşa cum sunt în Constituţie, că o simplă majoritate poate să fluture această suspendare. Mai degrabă cred că se sperie câteodată electoratul, chit că nu are de ce. Un preşedinte bine aşezat în funcţie nu are de ce să se teamă de suspendare”, a precizat el.

Klaus Iohannis a explicat opţiunea sa de a nu participa la mai multe şedinţe ale Cabinetului, arătând că nu este rolul preşedintelui să facă acest lucru decât în mod excepţional.

„Da, asta cu ‘elefanţii’ recunosc că mi-a ieşit, i-am alungat. Dar astea sunt măsuri excepţionale. Nu este rolul preşedintelui să meargă în guvern şi să sperie guvernul. Este, eventual, rolul preşedintelui să meargă în guvern şi să îi ajute să lămurească anumite chestiuni de politică externă, de securitate ş.a.m.d. Şi de aceea a făcut-o exact numai când a trebuit. Şi a funcţionat”, a spus el. 

Citeşte şi: Klaus Iohannis a oferit momentul zilei: Mă bănuiţi că fără copiuţă nu merge?

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Încă un episod în scadalul pe mașină dintre Gabi Bădălău și cel pe care îl considera prieten. Ce îi cere bărbatul afaceristului / FOTO
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Ce salariu trebuie să ai pentru un credit de nevoi personale de 10.000 de euro luat pe 3 ani, dacă ai cont și card la Banca Transilvania, în 2025. Cât e rata pe lună
Capital.ro
A murit cea mai mare și iubită actriță: A fost un talent uriaș. Lumea a pierdut un suflet mare
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Relația lui Nicușor Dan cu coordonatorul lui de campaniei, „un risc de securitate națională”. Caramitru: Matei Păun are afaceri cu Lukașenko
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
Spynews
Destinația ideală pentru femeile care călătoresc singure. Orașul european ce ocupă primul loc
Spynews
Rețeta de sushi tarts a Andreei Raicu: „Au fost gata super rapid și chiar sunt super gustoase”
Evz.ro
Cum a câștigat un american 8.100.000.000.000 de dolari. Nu s-a bucurat de ei...
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
Cu ce probleme de sănătate se confrunta Luca Manolache. Tânărul a trăit niște luni de coșmar înainte să-și piardă viața
Cancan.ro
Alimentul care costă doar 7 lei în supermarket și e campion la omega 3. Mihaela Bilic: „Are toți nutrienții de care avem nevoie”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu s-a prăbușit! Lovitură finală după punerea sub controlul judiciar
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Annalena Baerbock: Europa trebuie să susțină mai ferm Ucraina în fața agresiunii ruse
MediaFlux
⁠Babele de Martie. Când sunt și ce reprezintă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
America a murit… God Bless Europe!