Klaus Iohannis: „Alegerile parlamentare trebuie să aibă loc la termen! Actuala majoritate PSD-istă este una ilegitimă!”

Klaus Iohannis a susţinut o conferinţă de presă după RECORDUL de cazuri noi COVID-19 şi numărul mare de pacienţi infectaţi la ATI. Este a doua conferinţă de presă a preşedintelui din această săptămână în condiţiile în care specialiştii din sănătate se aşteaptă ca în următoarele zile să se depăşească pragul de 5.000 de cazuri noi zilnic.
Romania TV
21 oct. 2020, 09:41
Klaus Iohannis:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că alegerile parlamentare nu trebuie amânate pentru ca un partid să se simtă mai bine pregătit sau să aibă mai multe şanse peste câteva luni, calificând drept false opiniile conform cărora scrutinul ar putea fi amânat. El a susţinut că actuala majoritate PSD-istă a blocat legi necesare pentru combaterea pandemiei şi a adoptat legi populiste, afirmând că PSD rămâne acelaşi partid nereformat şi toxic. „Totul pentru ai lor şi nimic pentru cetăţeni”, a afirmat preşedintele.

„Intrăm în linie dreaptă pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie, dată care a fost deja stabilită conform legii. Am observat că unii politicieni propagă ideea că cineva ține cu orice preț la organizarea alegerilor și că acestea se pot amâna.

Alegerile parlamentare sunt esențiale nu ca obiectiv în sine, ci pentru că reprezintă singura opțiune democratică care ne permite un nou legislativ reprezentativ. Alegerile nu trebuie amânate pentru ca un partid sau altul să se simtă mai bine pregătit.

Alegerile trebuie să aibă loc la termen, e fundamental pentru modul în care vom gestiona pandemia și pentru perioada post-pandemie, de reconstrucție.

Actuala majoritate PSD-istă e ilegitimă, nu mai reflectă voința reală a românilor. Ce a făcut această majoritate toxică din martie, de când ne confruntăm cu epidemia? A pus umărul la rezolvarea crizei? Nu, dimpotrivă.

Majoritatea PSD-istă a blocat legi necesare pentru combaterea pandemiei și a adoptat legi populiste care ar putea arunca România în cea mnai gravă criză economică din ultimii 30 de ani. Pentru a vedea nivelul de toxicitate, să nu uităm de ziua de ieri, când celebrul autor al OUG 13, Florin Iordache, a fost votat de Parlament ca președinte al Consiliului Legislativ.

Totul pentru ai lor, nimic pentru cetățeni. Sfidarea PSD e intolerabilă și lucrurile nu pot continua așa.

Actuala situație epidemiologică este îngrijorătoare dar pandemia nu va lua sfârșit nici în ianuarie, nici în martie, așa cum fals lasă să se înțeleagă cei care susțin amânarea alegerilor. Mandatul parlamentarilor se termină pe 20 decembrie. După această dată, parlamentarii nu mai pot vota decât legi simple, nu legi organice.

Ar fi catastrofal pentru România, într-o perioadă foarte grea, să nu avem parlament funcțional.

Tocmai pentru că ne aflăm într-o criză sanitară trebuie să facem tot posibilul ca România să nu rămână fără un parlament cu puteri depline. Procesul de votare nu presupune probleme majore, în schimb campania electorală implică o atenție sporită.

Au fost stabilite reglementări mai stricte, pentru a limita semnificativ expunerea la riscul contaminării.

Spre deosebire de anii trecuți, azi avem avantajul erei digitale, care permite partidelor să își promoveze proiectele în online.

Firesc, sunt preferabile și mai sigure pentru toți evenimentele virtuale. Le recomand candidaților să se orienteze spre canalele alternative în locul metodei din ușă în ușă.

Solicit autorităților să fie mult mai vigilente să nu permită sub nici o formă abaterea de la reguli. Orice abatere trebuie aspru pedepsită.”, a spus preşedintele Iohannis.

Întrebări din partea presei

Întrebare: Luați în calcul carantinarea Capitalei și a altor județe cu rată de infectare peste 3 la mie?

Iohannis: Această propunere trebuie să vină în primul rând de la experți, încă nu am văzut o asemenea propunere. Eu nu îmi doresc să ajungem la carantinarea Bucureștiului.

Întrebare: PNL și USR se critică reciproc pentru votul la Florin Iordache. Cum vedeți această dispută? Considerați că e amenințată o posibilă alianță?

Iohannis: Nu cred. Cred că această numire a supărat lumea,ca re caută vinovați în loc să caute soluții. Ar fi ciudat dacă s-ar certa, pentru că în definitiv a câștigat majoritatea toxică PSD și a devenit clar pentru toată lumea că nu se poate continua în acest fel.

Întrebare: Șeful cancelariei Casei Albe a declarat că vor fi dezvăluiri privind conexiunea românească a lui Hunter Biden. Aveti informații in acest sens?

Iohannis: Nu am nici o informație despre acest personaj. Dacă apar date despre el, vom declara lucrurile pe care le putem găsi.

Întrebare: Ați spus că propunerea de carantinare a Bucureștiului să vină de la specialiști, experți. Dar am văzut cu toții eșecul de la București, bâlbâielile și incompetența care au bulversat viața a peste 2 milioane de oameni. Am văzut cu ocazia pelerinajului de la Iași că autoritățile locale nu au reușit să gestioneaze pelerinajul. La începutul pandemiei v-ați implicat direct, lucrurile au funcționat altfel, mult mai bine ținute sub control. De ce v-ați derobat de răspundere și de ce nu utilizați pârghiile legale pe care le aveți la îndemână pentru a da coerență deciziei, la fel cum ați procedat la începutul pandemiei, atât dvs cât guvernul Orban, care a aruncat decizia și responsabilitatea pe autoritatea locală? De ce ați rămas cumva pe margine?

Iohannis: Am rămas destul de decident. Dar e destul de evident că unele autorități s-au bâlbâit, e puțin pus. E clar că autoritățile trebuie să își intre mai bine în rol, să fie mai bine organizate, să prevadă evenimentele. Lucrurile sunt duse la autoritatea locală pentru că acolo trebuie luate deciziile. Acest principiu al subsidiarității e valoros în democrațiile consolidate. La noi, unele autorități mai au mult de învățat. Vor învăţa, le vom face sa invete.

Întrebare: Veți susține necesitatea alegerilor chiar dacă ajungem la 7.000 de cazuri zilnic?

Iohannis: Indiferent nu e o expresie care mă caracterizează. Dar e important să aibă loc alegerile, cu respectarea normelor.

Întrebare: Dimensiunea reală a traseismului devine tot mai evidentă. Puteți avea încredere în oamenii care au trecut prin 5-6 partide? Luați în calcul un mandat imperativ în viitoarea Constituție?

Iohannis: Esența democrației dispare cu mandate imperative. Dar voi insista să scriem în viitoarea Constituție, dacă vom ajunge acolo, ceva despre interzicerea traseismului. Traseismul falsifică votul popular. Nu așa e gândit parlamentarismul. Odată și odată trebuie să ne trezim și să facem ordine în această harababură parlamentară.

Întrebare: Întreg guvernul candidează la alegeri, cu două excepții, inclusiv miniștrii cu rol foarte important în pandemie. Nu va fi afectată activitatea guvernamentală?

Iohannis: Evident că pentru guvernanți vine o perioadă mai dificilă. dar mi se pare normal ca majoritatea membrilor unui guvern să fie parlamentari. altfel ajungem la un guvern de factură mai tehnică. Am avut si noi un asemenea guvern, dar acestea apar doar in anumite situatii. În mod uzual, și nu numai la noi, marea majoritate a membrilor guvernului sunt și parlamentari.

Întrebare: Cum evaluați lipsa de comunicare a autorităților, faptul că nu există conferințe de presă săptămânale privind pandemia? Azi nu ar fi fost potrivită un dialog al premierului sua ministrului sănătății?

Iohannis: Da, vă dau dreptate. Cu siguranță autoritățile vor învăța acest lucru. Pot să recomand cu căldură autorităților să se adreseze mai frecvent opiniei publice.

Întrebare: După ce Libertatea a dezvăluit că raportarea de infecții nosocomiale e zero, ministrul Sănătății a anunțat o anchetă. Cum apreciați că acum începe o evaluare în spitale în această privință?

Iohannis: Colegul dumneavoastră a întrebat săptămâna trecută ceva concret. Am obţinut un material amplu legat de raportarea infecțiilor, mi se pare o temă de o gravitate deosebită și voi insista să fie tratată ca atare.

Întrebare: Ieri, la votul pentru Florin Iordache, membrii PNL au rămas în sală, ar fi fost suficient să iasă din sală și nu mai exista cvorum. Ar fi trebuit să procedeze așa liberalii pentru a bloca numirea?

Iohannis: Da, ar fi fost o variantă bună. Nu am discutat cu ei, președintele nu are atribuția să dea teme parlamentarilor. La proxima ocazie voi aborda această temă.

Întrebare: Medicii își exprimă îngrijorarea legată de controlul pandemiei. Ne permitem un astfel de scenariu?

Iohannis: Nu discutăm despre închiderea tuturor activităților, despre lockdown. Este nevoie să găsim un fel de a continua, cu toate că avem această pandemie. În această abordare încadrăm și continuarea democrației în România. Trebuie să avem grijă să creștem numărul de locuri la ATI la spitalele Covid. A închide țara nu e o soluție. Ce am face? Închidem țara 2 săptămâni, apoi iarăși o luăm de la zero. Trebuie să găsim un just echilibru. Ne vom întoarce la normalitate dacă avem grijă acum și dacă oamenii de știință reușesc să găsească un vaccin, sper cât mai repede.

Întrebare: Parlamentul European reafirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, unde urmează alegeri. Ar putea fi un test pentru democrație?

Iohannis: Nu e treaba președintelui României să facă o evaluare a scrutinului din altă țară, chiar dacă ne e foarte apropiată de suflet. Noi suntem extrem de interesați și toată lumea ar face bine în limita competențelor să contribuie la un scrutin cât se poate de bine organizat și de relevant.

Întrebare: Ar trebui USR și PNL să se sincronizeze pentru a corecta numirea lui Florin Iordache?

Iohannis: Dacă există o soluție constituțonală, ea trebuie încercată.

Întrebare: Ministrul Sănătății se deplasează aproape zilnic în țară, dar problemele în sănătate sunt departe de rezolvare. Consideați că își face treaba corect?

Iohannis: Nu este treaba mea să evaluez activitatea miniștrilor și nici într-un caz în public. Dar pot să vă spun că ministrul Tătaru se străduiește foarte tare să găsească soluții.

Întrebare: Cătălin Drulă (n.r. USR) spunea că premierul Orban a picat testul onestității după ce a criticat USR pentru presupusul vot la Iordache. Dacă USR va condițona intrarea la guvernare de numirea altui premier, ce veți face, sunteți dispus să nominalizați altă persoană?

Iohannis: Nu comentez spusele altor politicieni.

Întrebare: Ludovic Orban rămâne prima variantă de premier pentru dumneavoastă?

Iohannis: Da.

Întrebare: Avand in vedere recordurile de azi, aproape 5000 de cazuri noi si peste 37.000 de teste, credeti ca este o solutie testarea in masa, ca in Slovacia, de exemplu?

Iohannis: România nu are capacitatea de testare în masă, practic nu se poate, nu avem dotările și personalul. Testarea în masă nu e recomandată decât de persoane care vor să pară interesante. Dar de aceea creștem capacitatea de testare, ca să testăm persoanele din anchetele epidemiologice. E de apreciat că am ajuns la 37.000 de teste zilnic dacă ne gândim de unde am pornit.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că şeful statului va face conferinţă de presă la ora 18, la Palatul Cotroceni.

Declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis vin după ce Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat 4.848 cazuri noi de COVID-19 în 24 de ore după efectuare a 37.025 de teste. 766 pacienţi infectaţi cu noul coronavirus sunt internaţi în prezent la ATI. De asemenea, 69 de persoane infectate cu SARS-COV2 au murit. 

Citeşte şi: BILANŢ coronavirus 21 octombrie. RECORDURI NOI. 4.848 cazuri COVID-19 în 24 de ore şi 766 pacienţi internaţi la ATI

 

Alba depăşeşte Bucureştiul la incidenţa cazurilor COVID-19 la mia de locuitori. Alte două judeţe se apropie de SCENARIUL ROŞU

Judeţul Alba a ajuns miercuri la o incidenţă de 3.26 cazuri COVID-19 la mia de locuitori, potrivit unui raport prezentat de Grupul pentru Comunicare Strategică. Pe locul doi se află Bucureştiul cu 3.25 cazuri de infectare cu SARS-COV2 la mia de locuitori. Alte două judeţe se apropie de starea critică şi ar putea intra în scenariul roşu în câteva zile. Este vorba despre judeţele Cluj şi Harghita.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor este următorul:

 

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Capital.ro
Statul vrea să știe tot despre banii tăi. Românii vor fi obligatoriu verificați. Nu ai drept de contestație
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Ce spune șeful ierarhic al lui Călin Georgescu de la Universitatea din Pitești: ”Nu știu cum a făcut de a reușit să obțină atât de multe voturi”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Vechimea în muncă. Acum obții mai ușor actele. Cum procedezi
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cod galben de ceață în România! Ce zone sunt vizate de avertizarea meteorologică
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Călin Georgescu neagă aselenizarea umană și rolul piramidelor egiptene
MediaFlux
Călin GEORGESCU a FĂCUT ANUNȚUL! RĂSTURNARE de SITUAȚIE după REZULTATUL FINAL
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Una dintre țările europene renunță la dolar