Klaus Iohannis: „Funcţionalitatea spaţiului Schengen a fost serios afectată de pandemie. Totuşi, aderarea rămâne un obiectiv major al României”

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri, la o dezbatere în format online organizată de către Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, sub titulatura "Să vorbim despre viitorul Europei".
George Russo
02 iun. 2021, 20:23
Klaus Iohannis:

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri că aderarea la spaţiul Schengen „rămâne un obiectiv politic major pentru România”, deşi criza sanitară a afectat serios această zonă.

„În ceea ce priveşte Schengen, în contextul crizei sanitare şi al măsurilor luate de unele state membre, funcţionalitatea spaţiului Schengen, evident, a fost serios afectată. Cu toate acestea, aderarea la spaţiul Schengen rămâne un obiectiv politic major pentru România şi face parte din angajamentul pe care ţara noastră şi l-a asumat prin Tratatul de aderare la UE”, a spus şeful statului la dezbaterea „Să vorbim despre viitorul Europei” (Let’s talk – Future of Europe), la care a participat online.

Mai mult, el a subliniat că „România îndeplineşte criteriile necesare de peste zece ani, fiind un exemplu în ceea ce priveşte asigurarea securităţii pentru Uniunea Europeană”.

„Sperăm că eforturile noastre consecvente vor fi recunoscute curând iar o soluţie pentru finalizarea procesului va fi găsită în timp util. În acelaşi timp, aderarea la zona Euro este unul din obiectivele-cheie, pe termen mediu, ale României”, a arătat el.

Klaus Iohannis: „Efectele pandemiei au arătat anumite deficienţe în zona Schengen”

Potrivit lui Iohannis, „apartenenţa României atât la spaţiul Schengen, cât şi la zona Euro e un pas important pentru consolidarea participării noastre la esenţa proiectului european”.

„Efectele crizei pandemiei au arătat anumite deficienţe în zone în care este nevoie de eforturi suplimentare, pentru a avea mecanisme mai bune atât în Schengen, cât şi zona Euro. Din această perspectivă, România intenţionează să joace un rol activ în toate demersurile ce au ca scop rezolvarea acestor probleme”, a mai spus preşedintele.

Dezbaterea, la care au mai participat preşedintele Grupului PPE, Manfred Weber, şi europarlamentarul Siegfried Mureşan, a fost organizată de către Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, scrie Agerpres.

Citeşte şi: Mihai Tudose, un nou atac la adresa guvernului şi PNRR: „După guvernul Cîţu, potopul! Cine plăteşte în cazul ăsta?”

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Destinație de vacanță perfectă pentru februarie. Este un adevărat paradis tropical, iar temperaturile ajung și la 30 de grade
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. Se prăbușește totul. A primit refuz imediat și definitiv
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Un fost primar la Iașiului, la al doilea dosar penal pentru pornografie infantilă. A fost reținut acum trei ani după ce ar fi agresat trei copile
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
O problemă care macină România. Este din ce în ce mai grav
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Divorț-ȘOC în showbiz! Mădălina Pamfile s-a despărțit de tatăl fetițelor sale + Primele declarații 😲
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. A primit verdictul care-l poate face președintele României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
Trei persoane au murit în urma prăbușirii unui elicopter în Italia
MediaFlux
HAGI, URMĂRIT în trafic de POLIȚIȘTI. A fost UIMIT de SANCȚIUNEA primită când a fost OPRIT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol