Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, în urma incendiului care a avut loc în centrul comercial „Zimniaia Vișnia”, din localitatea Kemerovo.
Klaus Iohannis a exprimat condoleanțe şi familiilor îndoliate și poporului rus, ca urmare a tragicului incendiu, în urma căruia și-au pierdut viața numeroase persoane, printre care și copii.
De asemenea, președintele României a transmis urări de însănătoșire grabnică victimelor incendiului care au fost evacuate și salvate.
41 de copii au murit în incendiul care s-a soldat cu 64 de morţi duminică, într-un centru comercial din Kemerovo, în Siberia, au anunţat autorităţile ruse.