Klaus Iohannis, în mesajul de Paşte: „În aceste zile, ne manifestăm iubirea faţă de cei dragi tocmai renunţând să-i avem lângă noi”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, în mesajul de Paşte pentru români, că anul acesta sărbătorile pascale "ne găsesc într-o situaţie care ne obligă să aflăm mai mult în noi înşine, în casă şi prin rugăciune, lumina şi binecuvântarea Învierii".
Romania TV
18 apr. 2020, 11:33
Klaus Iohannis, în mesajul de Paşte:

„Dragi români, vă doresc tuturor să întâmpinaţi Sfintele Paşti în sănătate şi pace sufletească! Învierea Domnului este o celebrare a speranţei într-un anotimp al renaşterii. Biruinţa Vieţii, acesta este mesajul pascal care ne umple sufletele de încrederea de care avem nevoie, în acest an mai mult decât oricând”, afirmă Iohannis, în mesajul său.

„Din păcate, sărbătorile pascale de anul acesta ne găsesc într-o situaţie care ne obligă să aflăm mai mult în noi înşine, în casă şi prin rugăciune, lumina şi binecuvântarea Învierii. În aceste zile, ne manifestăm iubirea faţă de cei dragi tocmai renunţând să-i avem lângă noi. Suntem însă mereu în gândurile noastre aproape de ei, iar această comuniune spirituală este legătura cea mai puternică, adevărata forţă care ne va da energia să depăşim momentele dificile prin care trecem. Să ne asumăm acest sacrificiu şi să ne regăsim cu aproapele nostru în taina Învierii, precum şi în rugăciune pentru alinarea suferinţelor celor bolnavi şi pentru sufletele celor răpuşi de epidemie”, mai spune Klaus Iohannis. 

„Dragi români, semnificația profundă a acestor zile este aceea că împreună, cu dăruire, iubire și credință vom ieși învingători din greaua încercare la care a fost supusă întreaga omenire”, spune şeful statului.

„Vă urez să primiţi Sfintele Paşti cu sufletele luminate de iubire, speranţă şi credinţă! Hristos a înviat!”, a spus în încheiere preşedintele Klaus Iohannis.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre