Klaus Iohannis, la 100 de ani de la intrarea României în primul Război Mondial: Sacrificiul lor nu-l vom uita niciodată!

Președintele Klaus Iohannis a participat vineri la manifestările dedicate marcării a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, la Mausoleul Eroilor de la Mateiaş, Argeş.
Filip Stan
23 sept. 2016, 14:53
Klaus Iohannis, la 100 de ani de la intrarea României în primul Război Mondial: Sacrificiul lor nu-l vom uita niciodată!

Preşedintele a ţinut un discurs în care a amintit pierderile suferite de provinciile române în timpul primului Război Mondial şi a chemat românii să participe la proiectul de ţară pentru următorii 100 de ani.

„Onoraţi veterani de război şi din teatrele de operaţii,

Domnule Ministru,
Înaltpreasfinția Voastră,
Doamnelor şi domnilor parlamentari,
Domnule Primar,
Domnule Președinte al Consiliului Județean,
Domnule Subprefect,
Doamnelor și domnilor primari şi reprezentanţi ai comunităţilor locale,
Doamnelor şi domnilor,

S-a scurs un secol de la evenimentele tragice din toamna anului 1916, de la jertfa eroilor români a căror memorie o cinstim aici. Ei sunt doar o parte din cei aproape 800.000 de militari şi civili, cu care ţara noastră se înscrie în cronica tragică a Marelui Război. Sacrificiul lor nu-l vom uita niciodată!

Locurile în care ne aflăm sunt purtătoarele unora dintre cele mai importante trăsături şi valori identitare româneşti.

De la felul în care s-au organizat și au muncit, de la modul în care și-au obținut și apărat drepturile și până la portul de care întotdeauna au fost mândri, muscelenii au adus o contribuţie importantă la construirea identităţii naţionale.

Pe aceste meleaguri oamenii au ştiut dintotdeauna să lupte pentru valorile lor sociale şi culturale și să le transmită spre păstrare noilor generaţii, să aibă grijă de limbă, carte și învăţătură.

Dacă vrem să cinstim memoria eroilor noștri, a celor care prin curaj și iubire de țară au făcut posibil idealul Marii Uniri, nu va fi suficient doar să înălțăm monumente, să depunem coroane și să ne reamintim de ei în momente festive.

Va trebui să ne redescoperim valorile și să le respectăm. Va trebui să ne încurajăm și promovăm educația, cultura, excelența și performanța, să apreciem contribuția fiecăruia și rezultatele în toate domeniile.

Doamnelor și domnilor,

Prin angajarea în Primul Război Mondial, România dovedea apartenența ei deplină, până la sacrificiu, la spațiul şi procesele politice europene, ce ne marchează de un secol destinul.

Unul dintre mesajele pe care ni le lasă evenimentele dramatice de acum un secol este acela al corespondenţei dintre interesele naţionale cele mai importante şi viziunea şi construcţia unei Europe a păcii, bazată pe respectul drepturilor fundamentale ale omului, statului de drept şi democraţiei pluraliste.

La 100 de ani de la acele momente vorbim despre un nou proiect de țară, al României europene, al unei Românii moderne și prospere, care participă cu propria identitate la construcția europeană.

Cred că un astfel de proiect trebuie să identifice în primul rând care este drumul pe care ţara noastră va trebui să îl parcurgă pentru a oferi românilor siguranţă şi prosperitate.

Avem astăzi nevoie mai mult decât oricând de o viziune care să persiste în timp, dincolo de interesele politice de moment.

Vă chem să fim cu toţii parte la acest proiect, astfel ca, peste un secol de acum înainte, urmaşii noştri să se uite în urmă cu mândrie şi cu recunoştinţă faţă de efortul colectiv al unei naţiuni determinate să-şi atingă adevăratul potenţial.

Vă mulţumesc!”

Preşedintele a postat şi pe pagina sa de Facebook un set de fotografii de la eveniment.

„Comemorăm un secol de la evenimentele tragice din toamna anului 1916 şi cinstim jertfa celor aproape 800.000 de militari şi civili, cu care ţara noastră se înscrie în cronica tragică a Primului Război Mondial. Dacă vrem să onorăm memoria eroilor noștri, a celor care prin curaj și iubire de țară au făcut posibil idealul Marii Uniri, nu va fi suficient doar să înălțăm monumente, să depunem coroane și să ne reamintim de ei în momente festive. Va trebui să ne redescoperim valorile și să le respectăm. Va trebui să ne încurajăm și promovăm educația, cultura, excelența și performanța, să apreciem contribuția fiecăruia și rezultatele în toate domeniile”, a scris preşedintele Klaus Iohannis pe Facebook.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Greșeala pe care o fac majoritatea oamenilor atunci când spală șosetele. Cum să le cureți, de fapt
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. Veste uriașă pentru românii care l-au votat
Playtech.ro
Micul ban din 1999 care costă aproape 20.000 de lei acum. Moneda românească era în orice buzunar
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trump a vrut să anuleze vizita lui Zelenski în SUA, dar Macron l-a convins să-l primească
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
E oficial! Guvernul prelungește plafonarea prețurilor la energie și gaze încă 3 luni, respectiv un an
Cancan.ro
BREAKING | Un mare sportiv al României, internat în stare critică la Spitalul Universitar! „Să ne rugăm pentru sănătatea lui”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Băsescu a detonat bomba finală: Nu poți să-i interzici
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Trump invitat din nou în Regatul Unit de Regele Charles al III-lea
MediaFlux
Energia electrică se scumpește cu 60%. Hidroelectrica a făcut anunțul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cazul penal al lui Călin Georgescu – analiză detaliată