Klaus Iohannis, la Festivalul Saşilor: „Războiul de la graniţele României ne determină să preţuim mai mult moştenirea istorică şi culturală”

Klaus Iohannis a afirmat în discursul ţinut duminică la festivalul ”Săptămâna Haferland” dedicat culturii săseşti din Transilvania, că războiul de la graniţa României care afectează inclusiv monumentele de patrimoniu întăreşte solidaritatea şi creşte aprecierea faţă de moştenirea culturală.
Daniel Spătaru
31 iul. 2022, 13:37
Klaus Iohannis, la Festivalul Saşilor:

”Prin proiecte ca cel pe care îl derulaţi, România este cunoscută şi apreciată ca spaţiu al valorificării identităţilor şi al preţuirii relaţiilor interumane, temelii ale dezvoltării durabile. Războiul dus de Federaţia Rusă în Ucraina şi consecinţele devastatoare ale acestuia, inclusiv asupra zonei de patrimoniu prin distrugerea instituţiilor culturale şi a monumentelor istorice ucrainene, ne întăresc solidaritatea în jurul valorilor şi principiilor democratice şi ne determină să preţuim mai mult moştenirea istorică şi culturală pe care am primit-o de a înaintaşii noştri”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis.

Acesta a subliniat responsabilitatea pe care, deopotrivă autorităţile publice şi cetăţenii, o au privind păstrarea tradiţiilor şi protejarea autenticităţii peisajului cultural.

Turismul şi organizarea de evenimente tematice sunt ”modalităţi excelente” de a asigura accesul la patrimoniul cultural, a precizat Iohannis, arătând că istoria, cultura şi tradiţiile pot fi folosite pentru atragerea de investiţii, dacă sunt ”promovate responsabil”.

Citeşte şi Maia Sandu, după întâlnirea cu Klaus Iohannis. Moldova va cere ajutor României în cazul în care va fi atacată de Rusia

România va continua să apere drepturile şi interesele minorităţilor sale şi să depună eforturi pentru a construi o societate cât mai inclusivă şi tolerantă. Crezul european – Unitate în diversitate – este întărit de evenimente precum cel la care participăm astăzi. Niciodată, nicio dezbatere nu va putea să înlocuiască – şi cu atât mai puţin să deterioreze – relaţiile armonioase clădite în timp între români şi cei cu care aceştia au împărţit vicisitudinile istoriei şi cu care acum îşi construiesc destinul european”, a adăugat Klaus Iohannis.

Şeful statului a mai afirmat că ”România va continua să apere drepturile şi interesele minorităţilor sale şi să depună eforturi pentru a construi o societate cât mai incluzivă şi tolerantă”.

Citeşte şi De ce vrea Klaus Iohannis modificarea Constituției României. Avocatul Gheorghe Piperea: „Motivația e periculoasă!” | EXCLUSIV

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Megaproiectul feroviar, în valoare de peste 8 miliarde de dolari, care va lega 2 țări. Calea ferată se întinde pe aproape 400 de kilometri
Capital.ro
Marele cutremur care va lovi România. Zonele din București care vor fi cel mai grav afectate
Playtech.ro
De câte ori se pot acorda voucherele pentru alimente. Calculul exact pentru românii cu venituri mici
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
⁠Cristian Boureanu, în boxeri, în zăpadă. Imaginile anului
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Andrei Perneș la o zi de la înmormântare. Dovezile clare că este iubit la nebunie
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Creștin-democrații câștigă alegerile legislative din Germania: Friedrich Merz va fi viitorul cancelar
MediaFlux
Zelenski a CEDAT! Anunțul a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!