Klaus Iohannis, la Suceava: Cred cu tărie că Republica Moldova îşi poate împlini destinul doar în UE

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marţi, cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofiti, la sediul Universităţii "Ştefan cel Mare" din Suceava.
Ionela Marcu
07 iul. 2015, 11:13
Klaus Iohannis, la Suceava: Cred cu tărie că Republica Moldova îşi poate împlini destinul doar în UE

Vizita celor doi preşedinţi la Suceava este prilejuită de acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofte.

În alocuţiunea susţinută la Universitatea „Ștefan cel Mare”, Klaus Iohannis a arătat că „acordarea titlului de Doctor Honoris Causa omologului meu, domnul Președinte Nicolae Timofti, de către Universitatea «Ștefan cel Mare» reprezintă un moment deosebit pentru mediul academic, dar și pentru relația dintre cele două state de limbă română”.

„Prezența în această universitate îmi oferă, totodată, ocazia să remarc relația îndelungată în ceea ce privește schimbul de studenți între cele două țări şi cooperarea extrem de strânsă la nivel preuniversitar, universitar şi ştiinţific. Aceasta este o consecință a faptului că împărtășim aceeași viziune cu privire la educarea și formarea tinerei generații, ca zonă de importanţă strategică, pentru a putea asigura progresul și stabilitatea țărilor noastre.

În plus, această experiență arată că relația României cu Republica Moldova este un episod unic la nivel european, iar efortul nostru nu a fost în zadar. Vreau să vă asigur că România va continua să investească în pregătirea tinerilor din Republica Moldova, având credința că, astfel, contribuie implicit la dezvoltarea și integrarea în familia europeană de valori a țării dumneavoastră, domnule Președinte. România alocă deja anual 5.000 de burse de studiu pentru studenții din Republica Moldova și peste jumătate din copiii preşcolari din această țară beneficiază de programul finanțat de România pentru renovarea şi dotarea grădiniţelor. Universitățile din țările noastre cooperează în cadrul unor numeroase programe bilaterale, dar și europene, prin schimb de studenți și profesori”, a spus şeful statului român.

CITEŞTE ŞI TRASEUL lui Klaus Iohannis, schimbat din cauza GROPILOR

Iohannis a precizat că acordarea titlului de Doctor Honoris Causa președintelui Nicolae Timofti „recunoaște și înnobilează meritele sale profesionale și politice”.

Cariera profesională a domnului Timofti este impresionantă. Sistemul judecătoresc actual al Republicii Moldova poartă amprenta distinsului lider, prin promovarea reformei de drept. Priceperea și corectitudinea de care a dat mereu dovadă, puterea exemplului personal și simțul datoriei au jucat un rol esențial în afirmarea sa pe scena publică, iar încrederea pe care a reușit să o câștige din partea propriilor cetățeni este confirmarea virtuozității sale. Determinarea și curajul domnului Timofti de a conduce țara pe calea integrării europene reprezintă cu certitudine un model pentru alte state din regiune. Domnia sa s-a implicat cu toată forța pentru fructificarea din plin a statutului de membru al Parteneriatului Estic și pentru împlinirea destinului european al țării sale. Eforturile distinsului lider de a construi un stat liber, democratic și consolidat reprezintă cu siguranță o alegere pe care atât România, cât și Uniunea Europeană o susțin cu fermitate. Vă mulțumesc personal pentru dedicația și meritele personale în susținerea parcursului european al țării dumneavoastră, singurul care poate garanta tinerilor din Republica Moldova un viitor așa cum merită – un viitor al stabilității, prosperității, democrației și al valorilor europene.

Folosesc acest prilej pentru a reafirma sprijinul pentru aspirațiile europene ale Republicii Moldova. România va fi mereu de partea dumneavoastră, domnule Președinte. Cred cu tărie că Republica Moldova își poate împlini destinul doar în Uniunea Europeană. Vom fi alături de cetățenii Republicii Moldova oricât de mult efort va trebui să depunem și oricât va dura. Sunt, totodată, convins că oamenii de pe cele două maluri ale Prutului se vor regăsi într-o bună zi nu doar în Uniune, ci și în comuniune.

Republica Moldova trebuie ca în viitor să facă eforturi susținute pentru a împlini procesul de reformare a statului. Consolidarea statalității înseamnă în primul rând asumarea în practică a valorilor și principiilor europene fără de care nu poate exista integrare deplină. Combaterea corupției, stabilitatea economică și întărirea instituțiilor reprezintă singura cale de succes. O spun din nou: Moldova are o mare șansă pe care noi n-am avut-o la momentul aderării. Această șansă se numește România, membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, astăzi cel mai redutabil susținător al Republicii Moldova în procesul de integrare. Profit de această ocazie pentru a saluta rezultatul alegerilor locale din Republica Moldova. Faptul că partidele proeuropene au reușit să câștige orașe importante, inclusiv Capitala, demonstrează dorința cetățenilor de a îmbrățișa și de a-și însuși valorile europene și hotărârea pentru susținerea parcursului european. Sperăm cu toții că această opțiune manifestată la alegerile locale se va concretiza foarte curând în constituirea unui guvern de coaliție, cu o clară orientare proeuropeană, decis să continue reformele începute în Republica Moldova”, a mai declarat Klaus Iohannis.

„În final, permiteți-mi, domnule Președinte, să vă felicit încă o dată și să-mi exprim întreaga recunoștință pentru tot ce faceți. Așa cum am afirmat în nenumărate rânduri, port față de domnul președintele Timofti, un om deosebit de dedicat țării lui, un respect profund. Domnia sa este un câștig real pentru Republica Moldova și pentru cetățenii ei, pentru relațiile dintre țările noastre, dar și pentru Uniunea Europeană”, a conchis preşedintele român. 

DailyBusiness
Angajări pe bandă rulantă la McDonald’s. Iată ce salariu se oferă și care sunt beneficiile
Spynews
Antena 1 anunță concurenții sezonului 21 Te cunosc de undeva! Artiștii cunoscuți și cei aflați la început de drum promit un show de neratat
Bzi.ro
Cu ce se ocupă iubita lui Cuza de la Neatza! Alexandra a fost inițiată de Ema Uta!
Fanatik.ro
Construcția uriașă a primit undă verde, iar România dă lovitura într-un domeniu cheie. Se investește 1,4 miliarde de euro pentru realizarea ei
Capital.ro
Se înregistrează obligatoriu în document. Anunț pentru proprietarii de locuințe din România. Lege în 2025
Playtech.ro
Laura Vicol, gest disperat înainte de a fi arestată. Ce a făcut de faţă cu toată lumea, nu se mai...
DailyBusiness
Truc genial! Cum să fierbi pasărea de țară perfect în timp record!
Adevarul
Canadian prins la furat în România. Urmărire ca în filme într-un centru comercial din Oradea
wowbiz.ro
Larisa Iordache, pierdere uriașă cu puțin timp înainte să nască! Fosta gimnastă suferă cumplit: „Rămas bun, suflet drag. Am simțit, după multe vizite la medici...”
Spynews
Ramona de la Mireasa, sezonul 10, imagini înduioșătoare alături de fiica ei! Cum s-a afișat fosta concurentă împreună cu Rebeca: „O iubesc” / FOTO
Spynews
Cum încearcă Vlad Pascu să scape de condamnarea de 10 ani de închisoare, după accidentul din 2 Mai. Urmează un nou proces
Evz.ro
Prietenul canibal al lui Nicolae Ceaușescu. Își spunea "președintele Soare”
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ajutoare sociale care rămân neschimbate în 2025: Guvernul României a decis să plafoneze valoarea ISR la 660 de lei
Cancan.ro
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Decizia luată de Călin Georgescu. A stabilit data finală, 10 februarie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Două surori gemene, dispărute fără urmă de acasă, au fost găsite în apele reci ale unui râu. Ce s-a întâmplat
substantial.ro
Pensionarul român cu cea mai mare pensie bazată pe contributivitate încasează peste 108.000 de lei lunar
MediaFlux
Vin BANI în PLUS pentru PENSIONARI! RECALCULAREA pensiilor după ADEVERINȚELE din dosare
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Coiful de la Coțofenești: replica tricotată devine protest cultural și exponat la Art Safari