Klaus Iohannis vrea legături de transport directe între porturile din România şi cele din Georgia. Întâlnire la ONU cu premierul gruzin

Preşedintele Klaus Iohannis a avut o întrevedere cu premierul Georgiei, Mamuka Bakhtadze, în marja segmentului de nivel înalt al celei de-a 73-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, şeful statului român susţinând, în discuţii, că este important să fie valorificat potenţialul de creştere a schimburilor comerciale şi pledând pentru realizarea, cu sprijinul comunităţilor de afaceri şi al guvernelor, a legăturilor de transport direct între porturile româneşti şi cele georgiene de la Marea Neagră, segment care poate fi integrat în rute mai ample ce leagă Europa de regiunea Caucazului şi Asiei Centrale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Iulian Tudor
27 sept. 2018, 18:25
Klaus Iohannis vrea legături de transport directe între porturile din România şi cele din Georgia. Întâlnire la ONU cu premierul gruzin

În discuţiile cu premierul Georgiei, Mamuka Bakhtadze, preşedintele Iohannis şi-a exprimat aprecierea pentru calitatea relaţiilor dintre cele două state, arătând că Georgia este principalul partener comercial al ţării noastre în regiunea Caucazului de Sud şi încurajând demersurile pentru consolidarea şi diversificarea schimburilor comerciale dintre România şi Georgia, inclusiv cu fructificarea posibilităţilor de interconectare dintre cele două ţări.

Iohannis a susţinut că este important să fie valorificat potenţialul de creştere a schimburilor comerciale, inclusiv prin organizarea unor evenimente economice de tipul forumurilor de afaceri, şi a pledat pentru realizarea, cu sprijinul comunităţilor de afaceri şi al guvernelor, a legăturilor de transport direct între porturile româneşti şi cele georgiene de la Marea Neagră, segment ce poate fi integrat în rute mai ample ce leagă Europa de regiunea Caucazului şi Asiei Centrale.

Totodată, Preşedintele României a exprimat sprijinul pentru aspiraţiile europeană şi euro-atlantică ale Georgiei. În ceea ce priveşte cooperarea cu NATO, Preşedintele Klaus Iohannis a salutat progresul Georgiei ca stat partener aspirant, apreciind că această ţară este un contributor la securitatea euro-atlantică. Totodată, Preşedintele României a manifestat sprijinul pentru dialogul politic şi cooperarea practică a Alianţei Nord-Atlantice cu Georgia, ce vizează consolidarea securităţii la Marea Neagră, subliniind contribuţia ţării noastre la aducerea în prim-planul agendei aliate a securităţii regiunii Mării Negre, inclusiv la ultimul Summit NATO din acest an„, arată Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Mamuka Bakhtadze au discutat despre situaţia din teritoriile ocupate ale regiunilor georgiene Abhazia şi Tskhinvali / Osetia de Sud, în condiţiile în care ţara noastră susţine integritatea teritorială a Georgiei.

Prim-ministrul Georgiei a exprimat mulţumirile deosebite ale statului şi poporului georgian pentru susţinerea fermă şi continuă a ţării noastre şi a Preşedintelui României pentru aspiraţiile de integrare europeană şi euro-atlantică ale Georgiei. Premierul Mamuka Bakhtadze a fost de acord cu necesitatea de a stimula dezvoltarea relaţiilor economice bilaterale inclusiv prin organizarea de forumuri de afaceri bilaterale şi a susţinut pe deplin importanţa concretizării conexiunilor peste Marea Neagră între porturile româneşti şi georgiene pentru transport de mărfuri, România având potenţialul de a deveni un veritabil hub de transport între Caucazul de Sud şi Asia Centrală, pe de o parte, şi Europa, pe de alta. Totodată, Prim-ministrul Georgiei a mulţumit României pentru contribuţia substanţială la Misiunea Uniunii Europene de Monitorizare din Georgia (EUMM), la care ţara noastră este cel mai important contributor cu personal, şi care este esenţială pentru monitorizarea situaţiei din teritoriile ocupate georgiene„, mai arată sursa citată.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Diana Șucu, dezvăluiri de senzație, după 20 de ani de tăcere: “Pe Dan l-a costat 45 milioane de euro divorțul de fosta soție”
Capital.ro
Data când se schimbă buletinele în România. Românii vor primi cărți de identitate cu cip
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Se elimină un impozit important. Toți românii au de câștigat
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
De ce miros urat batranii?
MediaFlux
Trump apără România! Imaginile care dau fiori rușilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier