Președintele României a adresat condoleanțe Președintelui Republicii Elene și familiilor îndoliate, ca urmare a tragicelor incendii de vegetație care au cuprins regiunea Attica, soldate cu regretabile pierderi de vieți omenești, printre care și copii, răniți și importante pagube materiale.

De asemenea, Președintele Klaus Iohannis a transmis urări de rapidă însănătoșire pentru cei răniți, precum și solidaritatea deplină a României şi românilor cu întregul popor elen, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Cel puţin 60 de oameni şi-au pierdut viaţa în incendiile de vegetaţie din împrejurimile Atenei, Grecia trecând prin cea mai mare criză provocată de incendii în ultimii zece ani. De asemenea, peste 170 de persoane au fost rănite. Potrivit România TV, aproape jumătate din victime au fost găsite îmbrăţişate, la doar câteva zeci de metri de mare. Prinşi într-o capcană de flăcări şi fum, oamenii au ars de vii.

Citeşte şi: Incendii în Grecia: Cel puţin 60 de morţi. Mai mulţi oameni au ars de vii pe un câmp, la doar câteva zeci de metri de mare