Klaus Iohannis: Noi pendulăm între ceva ars şi o prăjitură foarte bună. Asta este evoluţia României în ultimul secol

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că, în ultimul secol, România a trecut prin perioade foarte bune, dar şi prin dictaturi cu rezultate groaznice, comparând acest traseu cu pendularea între ceva ars şi o prăjitură foarte bună. Şeful statului spune că avem toate ingredientele necesare pentru a realiza o prăjitură foarte bună.
Romania TV
10 nov. 2018, 13:14
Klaus Iohannis: Noi pendulăm între ceva ars şi o prăjitură foarte bună. Asta este evoluţia României în ultimul secol

Klaus Iohannis a fost prezent, sâmbătă, la un eveniment dedicat contribuţiei româneşti la dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii în Anul Centar, care a avut loc la Ambasada României din Paris. Cu acest prilej, şeful statului a spus că România are oameni educaţi, posibilităţi şi dorinţa societăţii şi că mai trebuie studiat cum le aducem pe toate acestea împreună.

“Avem tot ce ne trebuie. Avem oameni educaţi, avem posibilităţi, avem dorinţa societăţii. Ceea ce probabil mai trebuie studiat este cum le aducem pe toate împreună, care este unificatorul, care este catalizatorul. E ca şi cum ne-am pregăti să facem o prăjitură foarte bună şi avem pe masă toate ingredientele: făină, zahăr, nuci, unt, ce vreţi. Şi ne uităm la ele şi cineva întreabă: aveţi tot ce vă trebuie ? Da. Dar de acolo urmează pasul cel mai important de a pune toate ingredientele laolaltă în aşa fel încât să iasă o prăjitură foarte bună, şi nu ceva ars, care este mai degrabă jenant”, a explicat Klaus Iohannis.

El a mai spus că România în ultimul secol a pendulat între ceva ars şi o prăjitură foarte bună.  

“Noi pendulăm între ceva ars şi o prăjitură foarte bună. Asta este evoluţia României în ultimul secol. Am trecut prin perioade deosebit de bune pentru România şi evident Marea Unire este primul eveniment extrem de pozitiv din această serie. Pe urmă ne-am pierdut un pic, am trecut prin dictaturi dintre cele mai grele cu rezultate groaznice, am revenit cu un eveniment foarte pozitiv în decembrie 89 şi de atunci căutăm calea care de toate generaţiile a fost definită ca şi o cale europeană şi euroatlantică”, a afirmat preşedintele.

Klaus Iohannis a precizat că în unele domenii facem faţă, dar în altele mai este mult de lucru.

”Cred că în unele domenii facem faţă. Dar mai este mult de lucru, foarte mult de lucru. Cred că avem tineri valoroşi, aici sunteţi dovada vie. Avem tineri foarte valoroşi şi în ţară. Fenomenul care mă intristează de fiecare dată este că cei din ţară ar veni aici, dar voi nu v-aţi întoarce și atunci rolul politicienilor, cu siguranță, ar fi să analizeze de ce este așa și ce cadru trebuie creat pentru a avea un schimb, și nu un „brain drain”. E o mare diferență pentru România dacă avem un schimb de minți strălucitoare sau dacă avem o plecare a minților spre alte meleaguri. Cred că aici trebuie să avem în vedere un cadru mult mai stabil, mai predictibil, mai solid, în România. Trebuie să ne îndreptăm spre ceva ce am numit eu, și mulți alții, sigur – meritocrație, în așa fel încât tinerii care s-ar întoarce își pot face un calcul simplu ce carieră ar avea, ce șanse ar avea în carieră, ce stabilitate ar avea în carieră, ce șanse ar avea să progreseze semnificativ în acea carieră și atunci, cu siguranță, unii dintre dumneavoastră ar începe să se gândească dacă nu ar fi o chestiune bună să se întoarcă în țară. Suntem în plin proces”, a mai declarat Iohannis la Ambasada României din Paris.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Cele trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap după 10 martie. Împăcări, reușite și bucurii din plin pentru acești nativi
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Tragedie la Hollywood. S-a sinucis o cunoscută actriță
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Cutremur joi seara, în România! Unde s-a zguduit pământul destul de rău
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagini în costum de baie
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Cine este generalul roman in varsta de 101 ani acuzat de tradare in favoarea Rusiei.
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Cifrele arată cine intră în turul doi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul Geția: distopia moșilor viguroși și a Babelor de Fier