”Se vede destul de bine, eu mă implic în conştientizarea nevoii de reformă, de politică curată, transparentă, dar nu cred că mă vedeţi pe mine spunând: votaţi acest partid. Eu vreau să particip în clarificări”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, marţi, întrebat de jurnalişti dacă se implică în campania electorală.
Klaus Iohannis a menţionat că nu există ”niciun partid foarte bine reformat”, dar că unele ”se străduiesc”, în timp ce altele atrag penalii ”ca magentul”.
”Nu este niciun partid foarte bine reformat sau foarte deschis, dar există partide care au înţeles că este nevoie de reformare, care se străduiesc. Se vede cu ochiul liber că sunt unii care au eliminat din discuţie penalii şi unii care îi atrag ca magnetul. (…) Cred că putem să vedem foarte uşor care sunt partidele care chiar vreau să se reformeze şi care sunt partidele pe care nu le interesează absolut deloc să se reformeze, nu le interesează absolut deloc ce îşi doresc românii”, a declarat Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, marţi, o vizită la centrala nuclearelectrică de la Cernavodă, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la deschiderea primului reactor nuclear.