Klaus Iohannis: PNL este compatibil în cel mai înalt grad cu PPE

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Klaus Iohannis, susţine că formaţiunea sa este compatibilă în cel mai înalt grad cu Partidul Popular European, în rândurile căruia a intrat joi, şi îi mulţumeşte şi lui Crin Antonescu pentru viziunea de a orienta formaţiunea politică spre această familie europeană.
Ionela Marcu
12 sept. 2014, 09:09
Klaus Iohannis: PNL este compatibil în cel mai înalt grad cu PPE

‘Salut decizia PPE de a primi, în rândurile sale, Partidul Naţional Liberal. Ne regăsim, alături de colegii noştri de la PDL, în marea familie a dreptei europene, care a avut şi are o contribuţie decisivă în crearea unei Uniuni puternice şi credibile’, afirmă Iohannis, într-un comunicat remis, vineri, Agerpres.

De asemenea, el arată că fuziunea dintre PNL şi PDL’capătă, din acest moment, consistenţă în planul colaborării la nivel european, întărind, în acelaşi timp, efortul în plan intern de construcţie a dreptei româneşti ca alternativa politică cea mai puternică la PSD’.

El le mulţumeşte popularilor europeni pentru decizia adoptată joi şi îi asigură că PNL le va fi partener de încredere.

‘Adresez mulţumiri, în numele PNL, şi liderilor noştri politici, în frunte cu domnul Crin Antonescu, pentru viziunea de a orienta Partidul Naţional Liberal spre familia europeană cu care este în cel mai înalt grad compatibil’, adaugă Iohannis.

CITEŞTE ŞI Frunzăverde: PNL este de acum membru cu drepturi depline în Partidul Popular European

 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Românii, în fața unui eveniment istoric. Se întâmplă pe 31 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din America
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Se emite temporar, cu valabilitate 45 de zile. Decizie pentru toți românii cu buletin
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
În al treilea an de conflict, Ucraina și Rusia își intensifică acțiunile militare și diplomatice
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!