Klaus Iohannis a amânat numirea noului premier până după votarea președinților celor două Camere ale Parlamentului.
„Coaliția pro-europeană formată din PSD, PNL, UDMR și minorități a venit cu toți liderii împreună, au solicitat să vină cei patru lideri împreună, m-au informat că negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide sunt spre finalizare, există premise ca în foarte scurt timp să avem o formațiune guvernamentală definitivată. Negocierile continuă”, a spus Klaus Iohannis.
Preşedintele României a precizat că, după votarea președinților celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaților și Senatul, va desemna șeful noului Guvern.
„Sunt optimist că, imediat după votarea președinților celor două Camere, să fiu în situația să fac o desemnare pentru poziția de prim-ministru”, a mai spus Klaus Iohannis.
La consultări, PSD și PNL au mers cu propunerea comună de premier pentru Marcel Ciolacu.