Klaus Iohannis, întrevedere la Roma cu preşedintele italian Sergio Mattarella FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, luni, la Palatul Quirinale din Roma, de preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella. Pe agenda discuţiilor celor doi şefi de stat s-a aflat aderarea la spaţiul Schengen, colaborarea în cadrul UE şi NATO şi situaţia comunităţii de români din zonă.
Iulian Tudor
27 apr. 2015, 15:03
Klaus Iohannis, întrevedere la Roma cu preşedintele italian Sergio Mattarella FOTO

Şeful statului român a fost primit luni la Roma, la Palatul Quirinale de către Preşedintele Republicii Italiene, Sergio Mattarella.

Cei doi preşedinţi au avut convorbiri oficiale, în prezenţa delegaţiilor celor două ţări, urmate de un dejun oferit de Preşedintele Republicii Italiene în onoarea preşedintelui României.

Citeşte şi: NOI CONSULTĂRI la Cotroceni. Klaus Iohannis invită SINDICATELE la discuţii

Klaus Iohannis şi Sergio Mattarella nu au avut o declaraţie de presă comună, cum se obişnuieşte în cazul vizitelor oficiale. Potrivit oficialilor, este vorba despre o cutumă a preşedinţiei italiene să nu se susţină declaraţii de presă.

De altfel, şi primirea oficială s-a desfăşurat fără intonarea imnurilor naţionale şi a salutului Gărzii de Onoare.

Pe agenda discuţiilor cu preşedintele Republicii Italiene s-au aflat parteneriatul strategic dintre România şi Italia, întărirea colaborării şi coordonarea în interiorul Uniunii Europene dar şi în interiorul NATO.

Teme importante în cadrul vizitei sunt aderarea României la spaţiul Schengen dar şi discuţiile despre comunitatea românească din Italia.

„Doresc ca drepturile cetăţenilor români din Italia să fie respectate şi apărate, şi cred că acest lucru este în interesul ambelor părţi. Comunitatea românească din Italia contribuie semnificativ la dezvoltarea economică şi socială a Italiei şi reprezintă o punte de legătură între statele noastre„, spunea preşedintele Iohannis, pe Aeroportul Henri Coandă, înainte de plecarea spre Roma, despre situaţia comunităţii de români din Italia.

Alte subiecte s-au referit la sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova dar şi situaţia din Ucraina.

După convorbirile cu preşedintele Italiei, la Palatul Giustiniani, şeful statului va avea convorbiri cu Preşedintele Senatului, Pietro Grasso.

În cursul serii de luni, şeful statului va avea întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii românilor din Italia, acestea urmând a avea loc la Palazzo della Cancelleria.

Marţi, în cea de-a doua zi a vizitei oficiale la Roma, preşedintele României se va întâlni, la ora 11.00 (ora României), la Palatul Chigi, cu preşedintele Consiliului de Miniştri, Matteo Renzi.

Citeşte şi: Cei mai sexy şefi de stat din lume, aflaţi în funcţie. Pe ce locuri se află Iohannis şi Ponta GALERIE FOTO

La ora 16.00 (ora României), la Accademia di Romania, Klaus Iohannis se va întâlni cu studenţi români din Republica Italiană.

DailyBusiness
Dani Oțil dă lovitura cu o nouă afacere, în 2025. Cât costă un abonament la studioul său de yoga și pilates
Spynews
Rețetă de burgeri din cartofi și cașcaval. Alternativa perfectă pentru înlocuirea cărnii
Bzi.ro
Andra a avut parte de o surpriză neașteptată în Canada! Ce a făcut un mare campion
Fanatik.ro
Se construiește o nouă magistrală de metrou în București. Va avea 13 stații și un depou suprateran
Capital.ro
Moscova, la picioarele lui Călin Georgescu. Decizia șefului serviciilor de informații ruse
Playtech.ro
Oraşul din România care nu se mai opreşte din dezvoltare. A luat un avânt serios în....
DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Adevarul
Moscova înoată în fecale. Locuitorii cer disperați ajutorul șefului de la Kremlin: „Dragă Vladimir Vladimirovici, toate speranțele noastre sunt în tine!”
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
10 fructe bogate în fibre, care te ajută să slăbești. Ce alte beneficii au pentru sănătate
Spynews
De ce nu ar putea Mihai Petre să fie concurent la Te cunosc de undeva! Juratul a dezvăluit ce frici ar avea: ”Nu mă simt stăpân”
Evz.ro
Marele regizor măcinat de boală. Maladia e fără leac
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
kanald.ro
Ajutorul de deces crește în 2025! Cât vor ajunge să primească românii asigurați
Cancan.ro
Soacra Dalidei din ”Las Fierbinți”, condamnată la închisoare! Sentință definitivă + ce infracțiune a comis
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Udrea și Băsescu au înlemnit. Anunțul care îi îngroapă definitiv. Totul s-a terminat acum
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Vicecampioana olimpică și-a arătat tatuajele și piercing-ul dintr-o zonă delicată
stirilekanald.ro
Cum s-a petrecut, de fapt, tragedia din Mureș? Surioarele de 2 și 3 ani, care au căzut în apa înghețată a unui bazin de acumulare, au murit la spital
substantial.ro
Daniel David explică importanța predării eficiente pentru reducerea analfabetismului funcțional
MediaFlux
România cere SOCOTEALĂ RUSIEI! Omul lui PUTIN, convocat de URGENȚĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine a pierdut un cangur alb în București?